De ce are, de fapt, Cucurella părul lung. Motivul e tulburător: "Aș vrea să nu am nici un bănuț și el să fie sănătos"

Marc Cucurella, campion mondial cu Spania în urmă cu 5 zile, a făcut o dezvăluire emoţionantă în legătură cu frizura avută. Fundașul stânga își lasă părul lung pentru ca fiul său, Mateo, care suferă de o tulburare din spectrul autist, să îl poată recunoaşte cu uşurinţă.

Marc Cucurella, după ce a devenit campion mondial

Credit imagine: Getty Images

Mondialul care s-a încheiat duminică ne-a arătat o naţională a Spaniei de neoprit, care a mărşăluit spre al doilea titlu din istorie, după cel din 2010. Apărarea a fost unul dintre punctele forte ale "Furiei Roja", trupa lui Luis de la Fuente primind un singur gol pe parcursul turneului.
Toţi fundaşii iberici au fost la înălţime în toate partidele, dar Marc Cucurella, proaspăt transferat la Real Madrid, a părut să aibă un plus faţă de ai săi coechipieri. Nu doar că a ajutat mult atacul, într-o bandă unde Nico Williams a jucat puţin, din cauza accidentării, dar nu a fost driblat vreodată în fazele eliminatorii. În condițiile în care, printre adversare, s-au numărat Portugalia, Belgia, Franţa sau Argentina.
După terminarea CM, e momentul concluziilor şi al dezvăluirilor interesante, iar fundașul stânga spaniol a acceptat să vorbească despre motivul din spatele frizurii sale nonconformiste. Marc are un fiu cu o tulburare din spectrul autist, iar părul lung al lui Cucurella e o garanţie că acesta îl poate recunoaşte, la televizor.
"Am un fiu cu autism. Aș vrea să nu am nici un bănuț și fiul meu să fie sănătos. Îmi las părul să crească pentru că lui îi place. Şi, de asemenea, pentru ca, în cazul în care m-ar uita, să mă recunoască", a dezvăluit apărătorul lateral.
După finala de duminică, Marc a sărbătorit titlul mondial alături de fiul său. De obicei, Mateo nu poate asista la meciurile tatălui său, deoarece zgomotul stadioanelor îl afectează. Marc a promis că îl va duce pe Mateo pe stadion doar dacă vor ajunge în finală. Și așa a fost. A reușit să închirieze o lojă antifonată, astfel încât micuţul să poată urmări de acolo cum tatăl său este încoronat campion mondial. Apoi, a ridicat Cupa pe teren, cu el în brațe.

Cucurella își va tatua chipul lui De la Fuente pe corp

Înainte de finala de la New York, Marc Cucurella, cel mai bun fundaş stânga al turneului, anunţa, mai în glumă mai în serios, că, dacă va câştiga titlul mondial, își va tatua chipul lui De la Fuente. Totul în semn de respect pentru modul în care genialul tehnician iberic a clădit o naţională care nu pare să poată fi învinsă.
Întrebat despre acel pariu după finală, noul jucător al lui Real Madrid a confirmat că se va ţine de promisiune.
"Da, voi face acel tatuaj, promisiunea e promisiune. Trebuie s mă gândesc unde pe corpul meu va fi chipul lui De la Fuente. Îl voi pune într-un loc vizibil, dar mă voi gândi la asta în timpul zborului spre casă", a anunţat fundașul stânga după finala cu Argentina.
Altfel, Cucurella l-a impresionat enorm, cu prestaţiile sale de la Mondial, pe Sergio Ramos, căpitanul legendar al lui Real Madrid. Chiar dacă Rodri a fost desemnat "cel mai bun jucător de la Mondial", iar camerele tv îl caută mereu pe Lamine Yamal, fostul fundaş spaniol, campion mondial în 2010, a explicat cât de important a fost apărătorul stânga în mecanismul lui De la Fuente.
"Poate că nu vă ofer cea mai populară opinie, dar pentru mine Cucurella a fost cel mai bun jucător al Spaniei la acest Mondial. Energia pe care o aduce în joc e incredibilă. Mereu reușește să aibă același ritm, fie că vorbim de debutul meciului sau de minutul 90.
Tacklingurile lui sunt de manual, le are pe toate, e un jucător complet. Cred că s-a vorbit prea puțin despre el și nu e apreciat la justa valoare. Vreau să remarc și faptul că din centrarea lui a fost obținut penaltyul din care Oyarzabal a înscris contra Franței. Pentru mine, e de departe cel mai bun jucător spaniol de la acest turneu final", a spus Sergio Ramos.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo