Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Xabi Alonso face minuni: a luat gratis un fundaș și acesta are 10 goluri și 11 assisturi

Eurosport
DeEurosport

Publicat 11/02/2024 la 14:24 GMT+2

Xabi Alonso l-a reinventat pe Alejandro Grimaldo la Bayern Leverkusen, după transferul de la Benfica. Fundașul stânga spaniol a ajuns liber de contract sub comanda conaționalului său vara trecută, iar evoluțiile sale au încântat din acel moment încoace.

Alejandro Grimaldo

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Alejandro Grimaldo poate să devină fără mari probleme jucătorul sezonului în Bundesliga la final de campanie. Fundașul lateral al lui Xabi Alonso are cele mai bune evoluții din carieră în tricoul lui Bayer Leverkusen, la chiar primul sezon petrecut în campionatul Germaniei.
Ibericul a marcat golul de 2-0 în derby-ul sezonului din Bundesliga, câștigat la scor de neprezentare în fața lui Bayern. Grimaldo a finalizat o fază clasică de pe foaia tactică a lui Xabi Alonso din acest sezon, conform căreia așa zisul fundaș stânga intră în combinație cu unul dintre mijlocașii ofenisvi, pentru a recepționa balonul în spațiul lăsat liber în careu.
Xabi Alonso a descătușat latura ofensivă a lui Grimaldo în acest sezon, transformându-l într-un veritabil mijlocaș ofensiv, care ajunge des la finalizare, cum s-a întâmplat și în meciul de ieri, dar care intră mult și în centru pentru a crea triunghiuri cu jucătorii ofensivi ai "aspirinelor.
Citește și:

Grimaldo, "motorul" lui Leverkusen

Bayer Leverkusen a făcut o afacere nemaipomenită în startul acestui sezon, când l-a adus liber de contract pe Grimaldo, după ce acestuia i se terminase contractul cu Benfica, unde petrecuse 7 sezoane și jumătate. Produs al academiei "La Masia", Grimaldo este exemplul perfect de fundaș lateral modern.
Aportul ofensiv al internaționalului spaniol este unul inimaginabul pentru un jucător care pe foaie ar trebui să asigure defensivă pe flancul său. Grimaldo a marcat 10 goluri în acest sezon și a oferit 11 pase decisive, în toate competițiile. Acesta se află pe locul 9 în clasamentul contribuțiilor decisive în Bundesliga cu 17, în fața lui fiind numai atacanți de careu.
Grimaldo nu este singura "aripă" a lui Xabi Alonso care face sezonul carierei. Jeremie Frimpong are cifre asemănătoare cu ale spaniolului, fiind și el marcator în derby-ul cu Bayern. Tânărul olandez are 18 contribuții decisive în acest sezon (8 goluri și 10 assisturi). Astfel se observă direcția tactică a lui Xabi Alonso, pentru care jucătorii de bandă sunt extrem de importanți pe faza ofensivă.
Leverkusen este în continuare neînvinsă în toate competițiile în acest sezon, iar liderul din Bundesliga, detașat la 5 puncte distanță de Bayern, caută să continue seria magnifică de rezultate și în etapa următore, împotriva uneia dintre revelațiile sezonului, nou promovata Heidenheim.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo