Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Copa America, turneul agresivității! Numărul impresionant de faulturi comise în primele 4 meciuri

Bianca Dumitru

Publicat 23/06/2024 la 11:43 GMT+3

Copa America a început vineri, până acum disputându-se 4 meciuri. S-au înscris doar 6 goluri, dar s-au comis deja peste 100 de faulturi, fiind acordat deja și primul cartonaș roșu, încasat după doar o jumătate de repriză.

Enner Valencia a percuté à la gorge José Martinez en Copa America, le 22 juin 2024.

Credit imagine: Getty Images

Copa America a debutat vineri, cu meciul dintre Argentina și Canada, câștigat de echipa lui Lionel Messi cu scorul de 2-0. În cea de-a doua partidă a competiției, Peru și Chile au remizat, scor 0-0, iar noaptea trecută au fost programate ale două dueluri.
Primul a fost câștigat de Venezuela cu 2-1 în fața celor din Ecuador, iar apoi Mexic s-a impus cu 1-0 în partida cu Jamaica. În total, în primele 4 meciuri de la Copa America 2024 s-au marcat 6 goluri.
Competiția care se desfășoară în Statele Unite ale Americii s-a făcut, însă, remarcată prin numărul uriaș de faulturi care au fost comise în cele 360 de minute de joc. Este vorba de 110, cele mai multe fiind înregistrate în duelul dintre Peru și Chile (37).
95 de faulturi au fost comise doar în primele 3 meciuri, al doilea cel mai afectat de întreruperi duel de la Copa America fiind cel dintre Ecuador și Venezuela, în care s-au făcut 34 de faulturi.

Copa America, turneul agresivității

În ciuda numărului mare de faulturi, arbitrii au acordat până acum doar 12 cartonașe galbene. În această dimineață a fost arătat și primul cartonaș roșu de la Copa America 2024.
Acesta a fost încasat de Enner Valencia, în minutul 22 al meciului dintre Ecuador și Venezuela, după o intrare periculoasă. Arbitrul îi dăduse inițial un galben, dar după ce a revăzut faza a schimbat cartonașul cu unul roșu, eliminându-l direct de pe teren.
Copa America 2024 continuă la noapte cu alte două meciuri din prima etapă a grupelor, care se va încheia marți dimineață. Iată care este programul partidelor rămase de disputat în manșa inaugurală:
SUA - Bolivia, 24 iunie, ora 1:00
Uruguay - Panama, 24 iunie, ora 4:00
Columbia - Paraguay, 25 iunie, ora 1:00
Brazilia - Costa Rica, 25 iunie, ora 4:00
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo