Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primele probleme la Copa America, după doar 3 zile de la startul turneului: "Nu e nicio atmosferă"

Andrei Nicolae

Publicat 23/06/2024 la 19:09 GMT+3

Copa America a început în noaptea dinspre joi spre vineri, iar turneul găzduit de Statele Unite ale Americii deja a început să atragă critici. Una dintre vocile care și-a exprimat nemulțumirea i-a aparținut chiar unui fotbalist prezent în competiție, americanul Weston McKennie, care s-a declarat frustrat de câteva detalii pe care le-a observat.

McKennie e Douglas Luiz a duello in Brasile-USA - Amichevoli 2024

Credit imagine: Getty Images

Fotbalul se trăiește la intensitate maximă în această vară, deoarece atât Campionatul European, cât și Copa America se desfășoară concomitent. Cea de-a doua competiție menționată anterior a început doar acum trei zile, însă criticile nu au întârziat să apară.
Cu toate acestea, nu a fost vorba despre un analist sau un fost sportiv care să își spună oful cu privire la turneul din SUA, ci chiar de un jucător care este prezent în competiție. Este vorba despre Weston McKennie, mijlocașul celor de la Juventus.
Statele Unite încă nu au debutat la turneul final, însă yankeul a avut deja ocazia să vadă probabil cum se desfășoară meciurile și a rămas dezamăgit de faptul că nu se creează deloc atmosfera specifică unei astfel de competiții, prin prisma faptului că stadioanele sunt foarte mari.
"E frustrant, mai ales din postura de jucător, să fii într-un stadion cu o capacitate de 70.000 de oameni și să fie doar 25.000 de spectatori. Nu e nicio atmosferă", a fost primul detaliu remarcat de McKennie, citat de Marca.
Citește și:

problemele semnalate de mckennie la copa america 2024

De asemenea, americanul a criticat și starea gazonului de la turneul final, dar și faptul că terenurile sunt relativ mai mici decât unele normale de fotbal, deoarece aparțin unor echipe din NFL, liga de fotbal american, unde standardele sunt altele.
"În Germania (n.r. la EURO), toată lumea joacă pe terenuri mai mari cu un gazon splendind, iar jocul este afectat într-un mod pozitiv. Este un teren denivelat, se rupe la fiecare pas", a mai spus mijlocașul lui Juventus.
SUA debutează la Copa America în noaptea dinspre duminică spre luni, când dă peste naționala Boliviei.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo