Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Xavi a anunțat când va pleca de la Barcelona, după eliminarea din Cupa Spaniei! "Știu unde sunt"

Bianca Dumitru

Actualizat 25/01/2024 la 07:39 GMT+2

Barcelona a fost eliminată aseară de Athletic Bilbao din sferturile de finală ale Cupei Spaniei, fiind învinsă după prelungiri, scor 4-2. După meci, Xavi a vorbit despre prestația echipei sale și a anunțat că va pleca de la club la finalul acestui sezon, în cazul în care rezultatele nu vor fi cele dorite.

Barcelona head coach Xavi

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a părăsit Cupa Spaniei în faza sferturilor de finală, la capătul unui meci spectaculos pe terenul celor de la Athletic Bilbao. Catalanii au pierdut cu scorul de 4-2, în prelungiri, după ce la finalul celor 90 de minute regulamentare de joc tabela indica 2-2.
Echipa lui Xavi a încasat primul gol încă din primul minut, dar Lewandowski și Yamal au întors scorul până la pauză. Sancet a trimis meciul în prelungiri, acolo unde frații Williams au fost cei care au adus victoria gazdelor.
După meci, Xavi a vorbit despre prestația echipei sale, arătându-se mândru de ceea ce a văzut la jucătorii lui în condițiile în care Athletic este o formație puternică, mai ales pe teren propriu.
În plus, antrenorul a dezvăluit și că se gândește la plecarea de pe Camp Nou, la finalul acestui sezon, în cazul în care catalanii nu vor obține rezultatele așteptate.
Citește și:

Xavi a anunțat când va pleca de la Barcelona

"Putem fi mândri că am luptat până la capăt. Am jucat foarte bine cu fotbaliștii noștri tineri, împotriva unei echipe foarte bune. Ei sunt atât de buni pe teren propriu.
Athletic Bilbao este o echipă atât de intensă, a fost foarte dificil... Trebuie să reluăm acum pregătirile și să ne concentrăm pe La Liga și Champions League.
Dacă la sfârșitul sezonului nu suntem la un nivel competitiv... va trebui să plec. Știu unde sunt, este un club de top. Aici la Barcelona trebuie să câștigi titluri sau vei fi în pericol. Sunt convins că proiectul de aici are un potențial maxim cu jucători tineri de top", a declarat Xavi.
Pentru Barcelona urmează sâmbătă seară, pe teren propriu, duelul cu Villarreal, meci contând pentru a 22-a etapă din campionatul Spaniei.
În optimile Champions League, pe 21 februarie și 12 martie, catalanii vor juca împotriva celor de la Napoli, primul meci fiind programat în Italia, iar returul la Barcelona.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo