Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alan Shearer e sigur că România trece de Olanda! Golgheterul all-time al Premier League l-a făcut pe Lineker să exclame

Cristian Mihala

Publicat 29/06/2024 la 23:06 GMT+3

Alan Shearer, unul dintre cei mai mari atacanți din istoria Angliei, merge pe mâna României în optimea cu Olanda, de la Euro 2024. Cel mai bun marcator din istoria Premier League (260 de goluri) crede că tricolorii vor produce surpriza optimilor de finală din Germania.

Gary Lineker și Alan Shearer, într-un dialog cu Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

În cadrul podcastului "The rest is football", Alan Shearer, Gary Lineker și Micah Richards au vorbit despre fiecare meci din optimile Campionatului European, încercând să anticipeze care vor fi cele mai dezechilibrate dueluri și unde s-ar putea produce surpriza.
Alan Shearer, fostul mare atacant al lui Blackburn și Newcastle, a fost impresionat de fotbalul practicat de elevii lui Edi Iordănescu la turneul final și, deși cei mai mulți specialiști o văd pe Olanda mare favorită, el consideră că tricolorii vor produce surpriza.
Iată discuția dintre cele 3 legende ale fotbalului englez:
  • Gary Lineker: Am ajuns la România - Olanda. Misiune grea pentru români, nu?
  • Alan Shearer: Nu va fi atât de simplu pentru Olanda cum crede lumea. Va fi o poveste pe undeva, la acest meci, așa simt. Ar putea fi povestea optimilor de finală.
  • Gary Lineker: Wow...ok...
  • Alan Shearer: Voi merge pe mâna României.
  • Gary Lineker: După penaltyuri sau cum?
  • Alan Shearer: Nu contează, nu știu asta, cred doar că va merge în sferturi.
  • Micah Richards: Eu pariez tot pe Olanda (n.r. râde zgomotos)!
  • Gary Lineker: Și eu!
  • Micah Richards: Alan, te-am ascultat, dar nu am cum să fiu de acord cu tine.
  • Alan Shearer: Nici nu trebuie. Eu sunt diferit.
  • Gary Lineker: Îmi place că anticipezi o surpriză la acest meci.
De notat că, înainte de Euro, aceiași trei foști mari jucători au făcut un preview al turneului final, în cadrul aceluiași podcast.
Când au ajuns la grupa României, discuția a alunecat inevitabil spre partida de acum aproape un sfert de veac, când "Three Lions" și tricolorii s-au întâlnit. Atunci, într-o grupă din care au mai făcut parte Portugalia și Germania, naționala noastră și a lui Kevin Keegan s-au luptat pentru calificare în meci direct. După primele două dispute din grupă, tricolorii aveau un singur punct (1-1 cu Germania), în timp ce "Three Lions" păreau favoriți la calificare, un egal fiindu-le suficient, după ce au învins Germania.
Alan Shearer, marcator atât în partida cu "panzerele", cât și cu noi, nu a uitat că Ganea a marcat din penalty pe final, eliminându-i naționala, care visa la titlul european.
Iată dialogul dintre cei doi, de acum două săptămâni:
  • Gary Lineker: "Ai amintiri neplăcute cu România, Alan..."
  • Alan Shearer: "La EURO 2000, nu? Phil Neville a făcut penalty şi ei au preluat conducerea. Uh, de ce mi-ai adus aminte, Iisuse Hristoase (n.r. râde)?".
  • Gary Lineker: "Scuze, mi-a venit în minte, nu ştiu de ce (n.r. râde)"
În ciuda faptului că fostul golgheter al Premier League are amintiri neplăcute de la acel meci, România cu siguranță că a meritat victoria. Formația noastră a dominat total, raportul șuturilor la poartă fiind de 25-8. În afară de fundașii Belodedici, Gică Popescu și Filipescu, toți ceilalți tricolori introduși de Ienei și-au încercat norocul către poarta lui Nigel Martyn.
Acum, tricolorii sunt față în față cu o altă națională mare a Europei, iar miza e un sfert de finală la Euro 2024. Partida dintre România și Olanda se joacă marţi, de la ora 19:00, la Munchen. În măsura în care vom trece de neerlandezi, pentru un loc în "careul de aşi" al competiţiei ne vom lupta cu învingătoarea din duelul Austria - Turcia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo