Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

LIVEBLOG România - Belgia 0-2 | Calificarea tricolorilor în optimi se decide cu Slovacia

Actualizat 22/06/2024 la 23:58 GMT+3

România a fost învinsă de Belgia cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru etapa a doua de la Campioantul European. Tricolorii au încasat goluri de la Tielemans și De Bruyne, însă au arătat caracter și chiar au pus în pericol în anumite momente poarta "dracilor roșii".

Belgia pokonała Rumunię w meczu grupy E

Credit imagine: Getty Images

Final de meci în România - Belgia: Elevii lui Domenico Tedesco au obținut victoria la Koln, grație golurilor înscrise de Tielemans și De Bruyne. Tricolorii au avut ocazii mari de a înscrie la 1-0 pentru belgieni, însă Casteels a fost magistral și și-a ținut echipa în joc.
Astfel, în acest moment, toate echipele din Grupa E au câte trei puncte, iar calificarea României depinde de ultima etapă, când dăm peste Slovacia, iar Belgia înfruntă Ucraina. Cele două meciuri sunt miercurea viitoare, de la ora 19:00.
Min. 89: Romelu Lukaku are o ocazie mare de a face 3-0, însă Niță salvează din nou impecabil naționala.
Min. 80: Kevin De Bruyne majorează avantajul Belgiei, la capătul unei faze în care Casteels a degajat impecabil și și-a găsit coechipierul în atac. 2-0 pentru Belgia.
Min. 68: Darius Olaru și Ianis Hagi intră în teren, iar Marius Marin și Valentin Mihăilă ies din joc.
Min. 68: Dennis Man este lansat în adâncime, însă ratează din poziție de 1 la 1 cu portarul Belgiei.
Min. 64: Romelu Lukaku trimite mingea în poartă din pasa lui De Bruyne, însă golul este anulat pe motiv de offside după intervenția VAR.
Min. 63: Jeremy Doku trimite un șut puternic, însă se oprește în plasa laterală a porții lui Niță.
Min. 55: Kevin De Bruyne trimite un șut periculos după ce pivotează la marginea careului, însă Niță intervine foarte bine. Portarul nostru ne salvează din nou.
Min. 48: Valentin Mihăilă reușește o cursă fantastică și are o șansă mare de a egala, însă șutul său se duce mult peste poartă.
Min. 46: Dennis Man trimite primul șut pe spațiul porții din partea a doua, însă șutul e pe Casteels.
UPDATE | Jucătorii s-au întors de la vestiare, iar a doua repriza a început.
UPDATE | Pauză pe RheinEnergieStadion, unde România este condusă de Belgia cu 1-0. Jucătorii lui Domenico Tedesco au deschis scorul prin Tielemans în minutul 2 și au fost mai activi în ofensivă, însă tricolorii păstrează șanse de a obține cel puțin un punct.
Min. 37: Dennis Man trimite un șut spre poarta lui Casteels, însă lovitura sa este una moale.
Min. 31: Niță are o nouă intervenție foarte bună, de data aceasta la un șut în forță trimis de Jeremy Doku.
Min. 24: Valentin Mihăilă are o incursiune bună în banda stângă, însă nu poate finaliza cu un șut pe spațiul porții lui Cateels.
Min. 18: Elevii lui Tedesco au o nouă șansă de a face 2-0, însă Niță are o intervenție uriașă.
UPDATE | Reușita lui Tielemans prin care Belgia a deschis scorul cu România reprezintă cel mai rapid gol din istoria naționalei la turneele finale (Campionate Mondiale + Europene).
De asemenea, golul mijlocașului reprezintă al treilea cel mai rapid gol din istoria EURO.
Min. 13: Belgia are o ocazie mare de a-și dubla avantajul, însă șutul trimis de Lukaku este blocat in extremis de Nicușor Bancu.
Min. 7: O lansare a belgienilor îl găsește în adâncime pe De Bruyne, însă mijlocașul lui Man. City nu controlează mingea, iar Niță reține.
UPDATE | Șutul lui Tielemans a înregistrat o viteză de 116 km/h, la fel ca și cel al Stanciu prin care a deschis scorul în România-Ucraina.
Min. 5: Vine și prima replică a României. Casteels scoate de sub bară o minge trimisă cu capul de către Radu Drăgușin.
Min. 2: Belgia deschide scorul pe RheinEnergieStadion prin Tielemans, care l-a învins pe Niță cu un șut plasat din afara careului. Echipa lui Tedesco înscrie astfel primul său gol de la EURO 2024.
UPDATE | S-a dat fluierul de start în România-Belgia.
UPDATE | Tocmai au fost intonate imnurile celor două naționale pe RheinEnergieStadion, respectiv "Deșteaptă-te române" și "La Brabançonne".
UPDATE | Mai sunt doar 30 de minute până la startul duelului dintre România și Belgia. Jucătorii lui Edi Iordănescu au ieșit la încălzire pe stadionul din Koln.
UPDATE | A apărut și echipa de start a Belgiei pentru partida din această seară:
UPDATE | Echipa de start a României pentru meciul cu Belgia, din această seară:
1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 6. M. Marin, 11. Bancu, 13. Mihăilă, 15. Burcă, 18. R. Marin, 19. Drăguș, 20. Man, 21. Stanciu-cpt.
Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. Hagi, 14. Olaru, 17. Fl. Coman, 22. Mogoș, 23. Sorescu, 24. Racovițan, 25. Bîrligea, 26. Șut
UPDATE | Așa arată vestiarul tricolorilor noștri, înainte de startul partidei cu Belgia.
UPDATE | Suporterii tricolorilor s-au aliniat pentru a merge împreună pe stadionul din Koln, cu prilejul paradei fanilor.
UPDATE | Ciuleandra a răsunat și la Koln înaintea meciului România - Belgia
UPDATE | Atmosferă extraordinară creată în Koln de fanii României, cu trei ore înainte de startul partidei cu Belgia.
Sunt peste 35 de mii de români în Koln, dar nu toți au bilete la meciul cu Belgia din această seară
UPDATE | Fanii români au început să se adune în Koln, înaintea partidei cu Belgia. Ei vor merge în paradă spre Cologne Stadium, unde îi vor susține pe "tricolori" în cel de-al doilea meci de la EURO 2024, programat de la ora 22:00.
Fani România, EURO 2024
UPDATE | Edi Iordănescu a găsit o nouă modalitate de a-i motiva pe jucătorii României înainte de meciul cu Belgia. Conform DigiSport, selecționerul le-ar fi promis fotbaliștilor că vor putea să se bucure mâine de 4 ore petrecute alături de familiile lor, la hotel.
Dacă înainte acest tip de recompensă era oferit în cazul unui rezultat bun, acum Iordănescu nu ar fi condiționat această răsplată de ceea ce se va întâmpla în duelul de la ora 22:00, încercând astfel să-i responsabilizeze și mai mult pe "tricolori".
UPDATE | Meciul dintre România și Belgia din această seară va fi arbitrat de polonezul Szymon Marciniak, care va fi ajutat de asistenții Tomasz Listkiewicz și Adam Kupsik. Al patrulea oficial va fi lituanianul Donatas Rumšas, iar în camera VAR se va afla un alt polonez, Tomasz Kwiatkowski, care va fi asistat de compatriotul său Bartosz Frankowski și de slovenul Nejc Kajtazovic.
UPDATE | Fotbaliștii echipei naționale a României nu vor să se trezească din visul frumos trăit la începutul acestei săptămâni, după victoria cu Ucraina. Radu Drăgușin a transmis, înaintea partidei cu Belgia, că "tricolorii" speră să le dea fanilor un nou motiv de bucurie în această seară.
"Victoria cu Ucraina a fost specială, au fost emoții de nedescris, pe care nu le-am mai trăit. Merită orice sacrificiu pentru a ajunge să îți reprezinți țara la cel mai înalt nivel, la un Campionat European, unde o țară întreagă este lângă tine și te susține, atât de aici, cât și de acasă. Ne dorim ca la finalul meciului cu Belgia să ne bucurăm din nou", a declarat Radu Drăgușin.
UPDATE | Presa din Belgia a dezbătut masiv meciul cu România din această seară, așa cum era și normal. Printre altele, jurnaliștii de la Walfoot au scris despre singura schimbare pe care ar putea să o facă Edi Iordănescu în echipa de start.
Belgienii au remarcat prestația pe care a avut-o Valentin Mihăilă în meciul cu Ucraina și l-au comparat cu Jeremy Doku, precizând că se așteaptă la un duel al "viteziștilor" în această seară.
"Echipa câștigătoare nu se schimbă? România ar putea miza pe un jucător asemănător cu Jeremy Doku. Adversarii noștri au căpătat foarte multă încredere înaintea meciului de sâmbătă, însă am putea vedea o schimbare în primul 11.
Florinel Coman ar putea fi înlocuit cu Valentin Mihăilă. Jucătorul de la Parma este în acest moment cel mai rapid jucător de la EURO. El a atins viteza de 35,9 km/h în meciul cu Ucraina.
Jeremy Doky a prins 35,3 km/h, la egalitate cu danezul Rasmus Hojlund. Mihăilă ar putea avea un avantaj în fața apărătorilor lenți din echipa Belgiei.
România a produs un adevărat șoc în prima etapă, când a învins Ucraina fără drept de apel, scor 3-0. Am putea vedea un duel al vitezei în acest meci, între Mihăilă și Doku", au notat cei de la Walfoot.
UPDATE | La fel ca la meciul cu Ucraina, "tricolorii" vor susținuți și în această seară de un număr mare de suporteri români. Nu vor mai fi în tribune la fel de mulți ca luni, pentru că arena din Koln are o capacitate mai mică, de doar 45.965 de locuri. Se așteaptă, însă, ca românii să fie în număr de peste 30.000 la meciul cu Belgia.
Înainte de meci, suporterii "tricolorilor" vor avea parte de momente speciale pe străzile din oraș, urmând a defila spre stadion și a putea lua parte la câteva evenimente pregătite de FRF. Detalii aici.
UPDATE | Astăzi este ziua marelui meci dintre România și Belgia. Până la ora 22:00, însă, când vor intra pe teren "tricolorii", mai sunt programate două partide, ambele din grupa F. De la ora 16:00 se vor înfrunta Cehia și Georgia, echipele aflate pe locurile 3 și 4 în clasament, cu 0 puncte, iar de la ora 19:00 se vor întâlni Turcia și Portugalia, care sunt pe primele două poziții ale ierarhiei.
Turcii ocupă primul loc grație golaverajului mai bun, după ce au învins Georgia cu 3-1, în timp ce lusitanii s-au impus doar cu 2-1 în fața cehilor. Echipa care va câștiga în această seară va avea biletele pentru optimi asigurate.
Cele două partide vor fi transmise în format LIVE TEXT aici, unde vă vom ține la curent și cu tot ce se întâmplă în jurul echipei naționale a României astăzi, în ziua meciului cu Belgia, la finalul căruia "tricolorii" ar putea să obțină calificarea în fazele eliminatorii de la EURO 2024.

Știrea inițială
România - Belgia e meciul pe care toți fanii fotbalului din România îl așteaptă cu sufletul la gură. Meciul se joacă sâmbătă seara, de la ora 22:00, la Koln, iar o victorie a tricolorilor ar trebui să genereze o noapte albă în toată țara, ceea ce nu s-a mai întâmplat de peste două decenii. Printr-un succes, România ar fi sigură de calificarea în fazele eliminatorii ale unui turneu final, după o pauză de 24 de ani.
Naționala lui Edi Iordănescu se află într-o postură neașteptat de bună înaintea meciului cu cea mai valoroasă echipă din grupă. Victoria cu 3-0 contra Ucrainei a deschis larg porțile României către optimi și de aceea există toate motivele ca jucătorii și staff-ul să abordeze partida cu relaxare, dar în mod cert și cu o mare concentrare și determinare.

România - Belgia, la EURO 2024 | Tricolorii, încrezători, dar realiști

Tricolorii sunt conștienți că vor avea în față o echipă mult mai bună decât Ucraina, care este cu spatele la zid după eșecul cu Slovacia și va lăsa și ultima fărâmă de energie pe teren pentru a scoate un rezultat bun.
"Atât eu cât şi colegii mei avem un moral foarte bun. Victoria cu Ucraina a fost un moment special pentru noi toţi, am simţit o emoţie de nedescris, nemaiîntâlnită până acum. Sperăm să aducem acest lucru şi în teren mâine seară şi la finalul acestei partide să ne bucurăm. Încrederea mi-o dă echipa noastră, pentru că am întâlnit adversari puternici şi la echipa Ucrainei, la un nivel foarte ridicat. Voi încerca alături de colegii mei să îi oprim pe belgieni, pentru că acesta este rolul nostru de fundaşi, să facem un meci bun şi să obţinem un rezultat pozitiv".
"Am văzut meciul dintre Ucraina şi Slovacia. Ceea ce este bine este că suntem la mâna noastră, depindem de rezultatele noastre. Noi doar aşa gândim. Suntem conştienţi că Belgia, cu tot respectul pentru Ucraina, este o echipă mult mai valoroasă, jucătorii pe care îi are sunt de cel mai înalt calibru. Dar am jucat de mai multe ori împotriva unor echipe care pe hârtie erau superioare, iar rezultatul ne-a fost nouă favorabil. Mâine vom merge cu aceeaşi mentalitate, cu încredere şi mai mare datorită victoriei pe care am obţinut-o", a spus Radu Drăgușin la conferința de presă de dinaintea partidei.

România - Belgia, la EURO 2024 | Edi Iordănescu și Domenico Tedesco, discursuri echilibrate înaintea meciului de la Koln

Edi Iordănescu a avut și el un discurs echilibrat, în care a subliniat că duelul cu Belgia este o mare provocare pentru naționala noastră. În opinia sa, Belgia este o echipă foarte valoroasă, clasată pe locul 3 în ierarhia FIFA, dar a subliniat că tricolorii vor juca la victorie, deși a dat de înțeles că și un egal ar fi binevenit.
"Mâine ne aşteaptă o nouă provocare, o provocare la un nivel superior ţinând cont şi de context. Belgia este locul 3 în ierarhia mondială, are jucători foarte valoroşi şi vine cu o nevoie foarte mare de puncte. Reprezintă o provocare foarte mare pentru noi, dar sunt sigur că suntem pregătiţi să dăm tot ce avem mai bun. În rest, adversarul este unul colosal, asta e realitatea.
Are multă valoare, în primul meci a avut 4-5 ocazii imense... şi suntem conştienţi de asta, suntem pregătiţi pentru orice. Însă intrăm în teren cu gândul să câştigăm meciul, să ne punem în slujba tricolorului. Dacă în final un egal ne-ar fi suficient să ne calificăm, atunci punctul e binevenit... însă gândirea noastră a fost întotdeauna de a scoate maximum din fiecare joc. Şi aşa vom intra şi mâine", a explicat selecționerul.
Dacă optimismul e la cote ridicate în tabăra României, belgienii au și ei încredere în forțele lor și vor să șteargă cu buretele impresia proastă lăsată în duelul cu Slovacia. Selecționerul Domenico Tedesco a subliniat la conferința de presă de dinaintea meciului de mâine că nu se teme de România, dar a lăudat la scenă deschisă naționala noastră și pe unii dintre tricolori.
"Nu ne este teamă de România pentru că ar fi o greşeală. Respectăm România, dar nu ne temem. Pe Stanciu îl știm de la Anderlecht, pe Drăguș de la Standard, iar jucătorul de pe dreapta, Man, are o viteză deosebită. Am văzut 8 meciuri ale României și victoria de acasă cu Elveția a fost impresionantă.
România știe să sufere, are o defensivă solidă care încasează puține goluri și știe să profite la fazele fixe. Stanciu are calitate și poate să pună în valoare jucătorii din careu la fazele fixe. Asta e calitatea României, știe să se apere. Uneori e nevoie de un singur gol. 3-0 cu Ucraina este un rezultat impresionant", a spus selecționerul Belgiei.

STANCIU, LĂUDAT ȘI DE YURI TIELEMANS, ÎNAINTEA DUELULUI ROMÂNIA - BELGIA DE LA EURO 2024

Foarte interesant este că 5 dintrre jucătorii din lotul României au jucat de-a lungul timpului în campionatul Belgiei, deși trebuie punctat că Ianis Hagi și Denis Alibec au trecut meteoric prin campionatul Belgiei. Totuși, Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș sunt figuri mult mai cunoscute pentru presa din Belgia și chiar pentru unii din jucătorii convocați de Domenico Tedesco pentru acest European.
Nicolae Stanciu s-a transferat la Anderlecht în vara lui 2016 și timp de un sezon a împărțit vestiarul cu Yuri Tielemans, actualul jucător al lui Aston Villa. Chiar dacă în 2017 mijlocașul belgian a plecat la AS Monaco, sezonul în care a fost coleg cu actualul căpitan al României a fost suficient pentru a-și da seama că fotbalistul crescut la Alba Iulia are calități de excepție.
Cu o zi înaintea duelului de la Koln, Tielemans a vorbit în termeni laudativi despre Stanciu, subliniind că acesta are o mare pasiune pentru țara sa.
"Este un jucător foarte bun, tehnic. De asemenea, are o mare disponibilitate de efort. Stanciu are multă pasiune pentru țara sa, ca toți românii. Ca și căpitan trebuie să încerce să-și conducă ducă echipa și a reușit foarte bine în meciul cu Ucraina", a spus Tielemans.
Tielemans a făcut câteva referiri și la ceilalți români care au trecut prin campionatul Belgiei, dar a subliniat că el și coechipierii săi nu se gândesc la adversari, ci se concentrează la ceea ce au ei de făcut: "Nu știu dacă vor avea o motivație în plus pentru că au jucat în Belgia. Suntem concentrați pe meciul nostru. Au multe calități. Au câștigat primul meci și au multă încredere, depinde de noi să schimbăm lucrurile".
Pentru partida dintre România și Belgia, UEFA a decis să îl trimită la centru ca arbitru pe Szymon Marciniak, cel care a condus finala Campionatului Mondial din 2022, dintre Argentina și Franța, și finala Champions League din 2023!
Polonezul va fi ajutat la cele două linii de asistenții Tomasz Listkiewicz și Adam Kupsik, în timp ce arbitru de rezervă la acest joc va fi Donatas Rumsas, din Lituania. În camera VAR se vor afla polonezii Bartosz Frankowski și Tomasz Kwiatkowski, dar și slovenul Nejc Kajtazovic.

România - Belgia se va juca într-o atmosferă incendiară la Koln

Cu siguranță că atmosfera de pe stadionul RheinEnergieStadion din Koln va fi una incendiară. Arena are numai 43.000 de locuri, iar UEFA a distribuit câte 10.000 de bilete Federațiilor din România și Belgia, iar restul de 23.000 au fost vândute suporterilor neutri. Majoritatea dintre aceștia și-au cumpărat tichete înainte să știe ce meci se va juca în ziua de 22 iunie la Koln, astfel că pentru mare parte dintre ei duelul dintre România și Belgia nu este unul atractiv.
De aceea preferă să-și vândă biletele, dar nu se mulțumesc doar să-și amortizeze cheltuiala inițială, ci vor să facă și profit. Conform belgienilor de la voetbal24.be, un bilet la meciul de mâine se vinde cu sume cuprinse între 500 și 1500 de pe diferite site-uri de anunțuri.
Faptul că prețul este atât de ridicat e un semn clar că cererea e foarte mare. În general, în Germania sunt prezenți zeci de mii de fani ai fiecărei naționale, chiar dacă nu toți au garanția că vor vedea meciurile pe viu. Rămâne de văzut care dintre suporterii români și belgieni vor reuși să cumpere mai multe bilete de pe piața neagră.
Partida România - Belgia va avea loc sâmbătă seara, cu începere de la ora 22:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo