Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Știrile dimineții | Istvan Kovacs, unic în istoria EURO! Românul, făcut praf după Cehia - Turcia

Nicu Savin

Actualizat 27/06/2024 la 08:32 GMT+3

Știrile dimineții | Istvan Kovacs a fost la centru în Cehia - Turcia și avut un meci teribil de greu. Centralul român a avut de luat multe decizii dificile și de gestionat o mare tensiune pe parcursul partidei, astfel că a acordat în total 19 cartonașe, record în istoria Campionatului European. Tomas Soucek, căpitanul Cehiei, l-a criticat dur pe arbitrul din Carei.

Imagini SENZAȚIONALE! Fanii României dansează în ploaie torențială după calificarea în optimile EURO

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. Istvan Kovacs, record de cartonașe într-un meci de la Campionatul European

În seara în care România s-a calificat în optimile EURO, Istvan Kovacs a fost arbitru la partida dintre Turcia și Cehia, decisivă pentru economia grupei F, iar impresia generală e că a scăpat meciul de sub control. Turcia s-a impus cu 2-1 și a terminat pe locul 2 în grupă, dar partida a fost marcată de multe durități și o stare de tensiune permanentă, care a fost aproape să degenereze într-o bătaie generală la finalul meciulului.
Oficialul român i-a enervat la culme pe cehi prin eliminarea lui Antonin Barak în minutul 20 pentru cumulul de cartonașe galbene, iar de acolo nu i-a mai putut ține în frâu pe fotbaliști. În total, Kovacs a acordat 18 cartonașe galbele și două roșii (Tomas Chory a fost eliminat după finalul partidei), ceea ce reprezintă un record absolut pentru un singur meci în istoria EURO.

2. Cehii, critici dure pentru Istvan Kovacs, după eliminarea de la EURO 2024

Dezamăgirea a fost uriașă în tabăra Cehiei după eșecul cu Turcia, care i-a trimis acasă de la EURO. Fără a pune contraperformanța pe seama arbitrajului lui Kovacs, Tomas Soucek l-a criticat în termeni duri pe centralul român. Căpitanul Cehiei a insistat că arbitrul a luat multe decizii la limită în favoarea turcilor și a criticat mai ales atitudinea lui Kovacs, despre care a spus că a fost extrem de îngâmfat.
"Deciziile lui au fost nefericite. Prima problemă a fost cartonașul nostru roșu în minutul 20. Nu vreau să judec dacă a fost corect sau nu. Trebuie să avem grijă cu asta. În opinia mea, în general, nu a fost corect ca decizia să fie aceea.Îmi pare rău. La EURO s-a introdus un lucru grozav, acela că doar căpitanii pot vorbi cu arbitri, ceea ce este frumos. Dar arbitrul a fost atât de îngâmfat încât nici nu a vrut să vorbească cu noi. Arbitrul potrivit este cel care trece neobservat. Dar acest arbitru a vrut să fie omul meciului, ceea ce regretăm. Infracțiunea există. Dar nu este vorba doar despre asta. Au fost o mulțime de situații pe care nu le-a judecat bine.Turcii au stat pe jos, au tras de timp, portarul lor ar fi trebuit să primească trei cartonașe galbene. Am fost surprins cât de diferite au fost deciziile. Sunt destul de obișnuit ca jocul să fie mai liber și mai fluid. Poate că am primit roșu pe drept, dar cred că și turcii ar fi trebuit să primească... și nu doar unul.", a declarat fotbalistul lui West Ham United, citat de sport.cz.
PROGRAMUL COMPLET AL OPTIMILOR DE FINALĂ LA EURO 2024
29 iunie
  • Elveția - Italia, ora 19:00, Berlin
  • Germania - Danemarca, ora 22:00, Dortmund
30 iunie
  • Anglia - Slovacia, ora 19:00, Gelsenkirchen
  • Spania - Georgia, ora 22:00, Koln
1 iulie
  • Franța - Belgia, ora 19:00, Dusseldorf
  • Portugalia - Slovenia, ora 22:00, Frankfurt
2 iulie
  • România - Olanda, ora 19:00, Munchen
  • Austria - Turcia, ora 22:00, Leipzig

3. CFR Cluj a pierdut primul amical din Austria

Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă de Slask Wroclaw, vicecampioana Poloniei, cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri, în primul său meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria, scrie Agerpres. Jezierski, în minutul 18, a marcat singurul gol al partidei, potrivit paginii de Facebook a clubului din Gruia.
Antrenorul Dan Petrescu a folosit două echipe diferite în acest prim meci amical. În prima repriză au evoluat Sava - Thaqi, Boben, Kresic, Camora - K. Keita, Muhar, Tachtsidis - Deac, Kamara, Michael. În repriza secundă au jucat: Hindrich - Rocha, M. Ilie, Aussi, Abeid - Filip, Artean, Avounou - Fică, Serebe, Păun.
Al doilea meci amical din acest cantonament va avea loc sâmbătă 29 iunie, de la ora 19:00, contra campioanei Slovaciei, Slovan Bratislava.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo