Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tedesco a lăudat doi "tricolori" după victoria Belgiei de la EURO 2024! "Ei pot chinui orice echipă"

Bianca Dumitru

Publicat 23/06/2024 la 10:01 GMT+3

Belgia a obținut aseară, la Koln, prima victorie de la EURO 2024, impunându-se cu scorul de 2-0 în fața României, în ultimul meci din cea de-a doua etapă a grupelor. La finalul partidei, selecționerul Domenico Tedesco a vorbit despre prestația echipei sale, atrăgând atenția asupra numeroaselor ratări pe care le-au avut belgienii.

Romania - Belgia, EURO 2024

Credit imagine: Getty Images

Belgia s-a impus aseară, cu scorul de 2-0, în fața României, pe Cologne Stadium, în ultimul meci din cea de-a doua etapă a grupelor EURO 2024. Youri Tielemans și Kevin De Bruyne au înscris pentru echipa de pe locul 3 mondial, care a urcat pe locul 2 în clasamentul grupei E, la egalitate de puncte cu toate celelalte formații.
La finalul partidei de la Koln, selecționerul "diavolilor roșii" a vorbit despre prestația echipei sale, explicând cum au reușit belgienii să câștige meciul cu România, după ce în prima etapă a grupelor au cedat în fața Slovaciei.
Domenico Tedesco a spus că "tricolorii" le-au lăsat mai multe spații decât au făcut-o slovacii, dar s-a arătat nemulțumit de numeroasele ratări pe care le-au avut jucătorii săi.
Antrenorul belgienilor a remarcat și doi fotbaliști din lotul lui Edi Iordănescu. Este vorba despre Andrei Rațiu și Dennis Man, despre care Tedesco a spus că ar putea să-i pună probleme oricărei echipe.

Tedesco, laude pentru Rațiu și Man

"Diferența față de Slovacia? Azi am marcat două goluri, cu Slovacia nu am înscris niciunul. România ne-a lăsat mai multe spații decât ne-a lăsat Slovacia, de aceea vi s-a părut că am fost mai ofensivi azi. Dar am jucat la fel, cu doi mijlocași în fața apărării.
României îi place să se apere jos, nu e ușor. E o echipă care nu pierduse un meci de foarte multă vreme. E fantastic că ne creăm atât de multe ocazii, dar trebuie să ucidem meciul. Azi puteam să marcăm patru, cinci goluri.
România e foarte bună pe partea dreapta cu Rațiu și cu Man. Au viteză, eu energie. Rațiu accelerează foarte ușor, schimba direcția. Ei doi pot chinui orice echipă pe partea aceea", a declarat Domenico Tedesco.
În ultima etapă a grupelor EURO 2024, care va fi decisivă pentru calificarea în optimile competiției, România va înfrunta Slovacia, iar Belgia va juca împotriva Ucrainei, ambele meciuri fiind programate miercuri, de la ora 19:00. Partidele vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo