Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV - Fotbalul renaște în Bacău! Proiect de revenire în elită pentru orașul moldovean

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 21/08/2023 la 14:39 GMT+3

Fotbalul românesc continuă să readucă în prim plan cluburi de tradiție care ne reprezentau în competițiile europene, cum este și cazul lui "FCM Bacău", însă cum fotbalul băcăuan a trecut printr-o perioadă foarte grea. Degradarea Stadionului Municipal, ajuns ruină, a fost un factor al decăderii, dar se întrevede o nouă speranță pentru orașul din inima Moldovei.

FC Bacău va juca în liga a 3-a, dar ambițiile sunt mari pentru o revenire rapidă în elită

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Bacăul și băcăuanii pot avea din nou speranțe în ceea ce privește dezvoltarea fotbalului, pentru că au în față un proiect care, încă din fașă, pare că se poate ridica la nivelul așteptărilor, deloc mici, în ceea ce privește un viitor performant al celui mai iubit sport.
Dragostea băcăuanilor față de culorile galben-albastre ale fostului FCM Bacău este bine cunoscută, însă pălește în fața dorinței ca în orașul lor să existe din nou un proiect serios, profesionist, cu care să se mândrească și care să le câștige inimile. Aceasta ar fi o descriere pe scurt a ceea ce își dorește să ajungă FC Bacău, un club de fotbal care nu a ars etape, a fost înființat în 2013 sub atenta supraveghere a președintelui Cristian Ciocoiu și care anul acesta are, în premieră, echipă de seniori.
Cu alte culori, alb-roșii, așa cum de altfel a început și celebrul "FCM Bacău", care la înființare s-a numit "Dinamo Bacău", FC Bacău își propune să readucă orașul în care sportul rareori mai produce bucurii, printre cele mai impozante din țară, cu un proiect bine gândit, cu sprijinul companiei care a fost de-a lungul anilor asociată cu tot felul de nume din prima ligă, Dedeman.
Totul se dezvoltă sănătos, nu se pune carul înaintea boilor, cum spune o veche vorbă din popor, așa cum de multe ori se întâmplă în fotbalul românesc, focusul principal fiind dezvoltarea jucătorilor din propria academie.
Cât despre academie, aceasta este deja una dintre cele mai puternice din țară, fiind la a 2-a participare consecutivă în Liga Elitelor, după ce a izbutit să joace în semifinale la U16, în sezonul precedent, în cea mai tare competiție de juniori și să-și adjudece primul trofeu din istoria clubului, Cupa Națională cu generația U17.
FC Bacău
Rețeta de succes? Seriozitatea, profesionalismul și încrederea acordată unor nume sonore în fotbal, cum de altfel este și coordonatorul tehnic al întregului proiect și antrenorul principal al echipei de seniori, Constantin Enache, cu o vastă experiență, inclusiv la nivelul primei ligi.

Costel Enache, cheia dezvoltării proiectului FC Bacău

Lucrurile merg pe un făgaș bun la clubul alb-roșu, iar persoana din spatele unei echipe care va încerca să-și pună ușor-ușor amprenta în fotbalul regional și chiar național este Costel Enache. Tehnicianul de 50 de ani a fost convins să se alăture FC Bacău în primul rând datorită proiectului ce i-a fost prezentat, dar și a răbdării de care dispun atât cei din staff, cât și finanțatorii.
Costel Enache, director tehnic FC Bacău
În exclusivitate pentru Eurosport, directorul tehnic Constantin Enache a răspuns curiozităților legate de implicarea sa în dezvoltarea fotbalului băcăuan.
Aveți o vastă experiență la nivelul primelor două eșaloane ale fotbalului românesc, ce v-a determinat să alegeți un club care va evolua în Liga a 3-a?

Costel Enache: Am ales proiectul de Academie! Chiar dacă echipa de cel mai înalt nivel din clubul nostru este în Liga a 3-a, este un proiect nou pentru mine, dar care cred că mă definește mai bine.
În momentul în care ați purtat negocieri cu reprezentanții FC Bacău aveați și alte oferte pe care le-ați analizat?
C.E: Da
Până când vă vom vedea la cârma acestui nou proiect? Există un plan pe 5-10 ani pentru revenirea acestui oraș în prima ligă?
C.E: Eu am semnat un contract de 3 ani. Există un plan pe termen mediu, dar cred că mai importante sunt cuvintele și strângerea de mână. Am găsit oameni super serioși și prin asta găsim o cale de comunicare și negociere pe parcursul drumului.
Există în plan și un stadion la standardele 2023?
C.E: Da. Deși v-ați dus cam departe cu întrebarea, în timp mă refer. Este în plan și așa ceva, dar... ca un ultim pas. Și avem de făcut suficienți! Avem parte de sprijin și susținere consistente. Transmit mulțumiri și pe această cale!
Veți atrage foști mari fotbaliști din zonă în acest proiect?
C.E: Avem nevoie de experiența foștilor jucători. Avem nevoie și de trecut ca să construim un viitor! Avem deja "glorii" băcăuane implicate în proiect și cu siguranță se vor mai alătura și alții.
Cum vă sună Bacăul într-un sfert de finală în Cupa României 2023-2024? Ce ar însemna pentru oraș?
C.E: Ar semăna cu gara București Nord. Adică un punct de plecare. Dar renașterea se poate vedea și din dezvoltarea și promovarea individuală a jucătorilor tineri, nu doar din rezultatele unei echipe.
Care este mesajul dumneavoastră pentru actualii și viitorii susținători ai echipei FC Bacău?
C.E: "ÎMPREUNĂ SUNTEM FC BACĂU!" Iubiți fotbalul și echipele care vă reprezintă!
Costel Enache a antrenat pe Ceahlăul, Astra, Botoșani, Petrolul, U Cluj sau Poli Iași

FC Bacău are ambiții mari

Cu un plan bine definit și cu o bază sportivă în plină dezvoltare, FC Bacău și-a început excelent aventura în fotbalul de seniori, debutând în primul tur al Cupei României, acolo unde a dat piept cu una dintre concitadine, Aerostar Bacău, un club obișnuit cu performanțe la nivelul ligilor a 3-a și a 2-a. Rezultatul? 3-0 pentru "gașca tânără" a lui Costel Enache, pentru ca în turul următor să întâlnească cealaltă formație băcăuană din Liga a 3-a, CSM Bacău, echipă susținută de la bugetul local.
Pe fondul unor probleme financiare din partea clubului municipalității, accederea în turul 3 al Cupei părea o simplă formalitate pentru alb-roșii, ceea ce s-a și întâmplat, având în vedere că scorul obținut a fost cel mai mare al respectivei etape, 9-1.
Citește și:
A urmat de curând al 3-lea pas dintr-un drum ce se anunță lung și plin de provocări pentru Costel Enache și staff-ul său, confruntarea cu vasluienii de la FC Rapid Brodoc și, nici de această dată, băcăuanii nu au arătat urme de frică, chiar dacă echipa de start a fost formată din mai mulți puști născuți în anii 2005 sau 2006. S-a bifat o nouă victorie, 3 din 3, iar FC Bacău urmează să-și joace șansa de a evolua în grupele Cupei României, acolo unde ar putea să-și măsoare forțele inclusiv cu formații din primul eșalon, dar pentru asta va trebui să treacă de un ultim tur preliminar, însă adversarul îl va afla abia miercuri, când FRF va organiza tragerea la sorți.

Ce urmează pentru FC Bacău

Până la meciul din play off-ul Cupei României, echipa se pregătește de debutul în liga a 3-a, fiind repartizată în Seria 1 din care mai fac parte: Viitorul Darabani, Bucovina Rădăuți, Foresta Suceava, Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava, CSM Vaslui, dar și echipele eliminate până acum din Cupă: Aerostar Bacău, CSM Bacău și FC Rapid Brodoc.
Nu există un obiectiv pe termen scurt, echipa nu poate promova, însă staff-ul și toți cei implicați în dezvoltarea clubului nu se vor abate de la strategia de a crește și promova jucători din propria pepinieră.
Urmează să-i vedem la treabă începând cu 26 august, atunci când este data oficială a startului sezonului 2023/24 din Liga a 3-a, debutând pe teren propriu contra Șomuz Fălticeni.
FC Bacău reprezintă acum principala speranță a publicului băcăuan în ceea ce privește performanța și este un nume care cu siguranță va deveni tot mai răsunător.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo