Ianis Hagi, anunț uriaș făcut în presa din Scoția
Publicat 22/10/2021 la 06:30 GMT+3
Ianis Hagi e convins că Rangers are forța să impresioneze din nou în acest sezon, după un start de stagiune în care mulți se îndoiau de puterea formației lui Steven Gerrard.
Ianis Hagi, în startul partidei Rangers - Brondby 2-0
Credit imagine: Eurosport
Internaționalul nostru a jucat 78 de minute în partida pe care Rangers a câștigat-o, scor 2-0, cu Brondby, în Europa League. La final, Ianis a fost intervievat de presa scoțiană și s-a declarat extrem de optimist în legătură cu ce poate obține formația din Glasgow în acest sezon.
Hagi Jr garantează că formația sa este extrem de motivată și vrea să treacă la următorul nivel, având toate datele pentru un nou sezon istoric.
"Din câte știu eu, suntem încă în toate competițiile în care suntem angrenați. Știm care sunt așteptările după sezonul trecut, dar vă spun sigur un lucru: această echipă e înfometată de performanță. Știm ce avem de făcut și suntem gata de alte rezultate mari", a spus Ianis conform thenational.scot.
CITEȘTE ȘI:
Ianis Hagi, convins că Rangers va străluci, așa cum a făcut-o sezonul trecut
Stagiunea anterioară a fost una istorică pentru Rangers, care a cucerit din nou titlul în Scoția, după o pauză de 10 ani. Mai mult, modul în care a făcut-o a fost impresionant, adjudecându-și matematic campionatul cu două luni înainte de finalul sezonului. A fost un an fabulos pentru băieții lui Gerrard, care au terminat neînvinși, la 25 de puncte de marea rivală, Celtic și cu un golaveraj impresionant: 92-13.
Ianis Hagi a dezvăluit că se aștetpa ca stagiunea actuală să fie una cu un început mai lent, după ce s-a întâmplat anul trecut, dar consideră că acum Rangers e din nou la un nivel fantastic.
Rangers a revenit pe primul loc în Scoția și are un avans de 4 puncte față de Celtic. Odată cu victoria contra lui Brondby, formația de pe Ibrox reintră în calculele calificării în 16-imile Europa League, bifând primul succes stagional din grupele EL.
"Am spus mereu că stagiunea anterioară a fost una incredibilă. Am arătat consistență în atât de multe meciuri. Era greu ca la începutul sezonului acesta să ne păstrăm aceeași formă, dar am respectat planul tactic al antrenorului și iată că rezultatele vin", a mai spus internaționalul român.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo