Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sergio Ramos a marcat golul cu numărul 10.000 din Champions League! Fundașul, egalul lui Pique și Roberto Carlos

Dani Morar

Publicat 29/11/2023 la 22:39 GMT+2

Sergio Ramos a marcat golul care a deblocat tabela în Sevilla – PSV, însă nu a putut contribui la un rezultat pozitiv al echipei sale. Fundașul nu a putut sărbători marcarea golului cu număr 10.000 în competiția supremă, iar andaluzii sun aproape de eliminarea din Europa.

Sergio Ramos of Sevilla FC celebrates after scoring their side's first goal during the UEFA Champions League match between Sevilla FC and PSV Eindhoven at Estadio Ramon Sanchez Pizjuan on November 29, 2023 in Seville, Spain.

Credit imagine: Getty Images

Sergio Ramos a fost integralist în partida dintre Sevilla și PSV Eindhoven, încheiată 2-3. Fundașul a deschis scorul pentru echipa sa, cu o lovitură de cap, iar lucrurile păreau că merg bine, scorul pauzei fiind 2-0.
A fost prima reușită a spaniolului după revenirea la Sevilla, însă nu a fost destul. PSV a revenit după pauză, profitând și de eliminarea lui Lucas Ocampos, și a marcat de 3 ori, obținând victoria.
Golul lui Ramos a fost al 10.000-lea al competiției. UEFA Champions League se joacă sub această denumire din 1992, când a luat locul fostei Cupe a Campionilor.
De asemenea, Sergio Ramos a egalat un record deținut de alți doi jucători uriași. Spaniolul, alături de Gerard Pique și Roberto Carlos, sunt fundașii cu cele mai multe reușite în Champions League, câte 16 fiecare. Cum cei doi sunt retrași, Ramos mai are nevoie de un gol pentru a fi lider solitar la acest capitol.
Citește și:

Sergio Ramos a fost aproape de a ajunge în Premier League

Sergio Ramos este unul dintre cei mai mari jucători din istoria lui Real Madrid, formație în tricoul căreia a petrecut 16 ani. Cu toate acestea, fundașul iberic a dezvăluit recent că a fost aproape să se despartă de echipa de pe Bernabeu în 2014 și să plece în Premier League.
Sergio Ramos s-a întors în această vară la Sevilla, echipa unde și-a început cariera în fotbalul mare. Fundașul iberic a devenit însă cunoscut pentru cariera sa la o altă echipă din Spania, și anume Real Madrid, unde a petrecut nu mai puțin de 16 sezoane.
Ramos a devenit de-a lungul anilor o adevărată legendă a clubului blanco, înscriind goluri extrem de importante, probabil cel mai memorabil fiind cel din finala Champions League din 2014, în fața rivalei Atletico Madrid. Tot în acel an, marele fundaș a fost aproape să plece de pe Bernabeu, lucru dezvăluit de el abia acum. Ramos a mărturisit că a avut șansa să evolueze în Premier League, pentru Manchester United, tatăl său fiind un mare fan al formației de pe Old Trafford.
"Am fost aproape să joc pentru United. Tatăl meu este un mare fan al acelei echipe, dar am rămas unde trebuia, Real Madrid. În ciuda tuturor, îmi mențin admirația pentru club, pentru Premier League și pentru jucătorii săi.
Ritmul de joc este diferit. Este o ligă din care cu toții putem învăța multe. Am fost fericit să rămân la Madrid, iar acum sunt fericit să fiu la Sevilla", a declarat Ramos, potrivit The Mirror.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo