Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Klopp, despre ieșirea nervoasă a lui Mane: "N-a fost supărat că intră Mo". Ce zice de meci

Cristian Mihală

Publicat 19/12/2020 la 17:26 GMT+2

Jurgen Klopp a vorbit pe seama atitudinii lui Mane, care s-a supărat foarte tare când a fost schimbat în partida cu Palace, dar și despre performanța impresionantă a elevilor săi de la Londra.

Sadio Mane, supărat că a fost schimbat de Klopp atât de devreme

Credit imagine: Eurosport

Liverpool s-a impus cu un neverosimil 7-0 în confruntarea de la Londra, cu Crystal Palace. Minamino, Mane, Firmino(x2), Henderson și Salah(x2) au pus umărul la cea mai categorică victorie a "cormoranilor" în deplasare, din 1896 până în prezent.
Doar rezervă, Klopp decizând să îl menajeze în perspectiva partidelor din următoarea perioadă, Salah a intrat pe teren în minutul 57, în locul lui Mane. Egipteanul a reușit două goluri și un assist și a ajuns la 110 goluri în tricoul "cormoranilor". "Vreau să dobor toate recordurile lui Liverpool", spunea Mo săptămâna asta.
În ceea ce îl privește pe Mane, acesta a fost extrem de nervos la schimbare, simțind că poate să mai înscrie, în contextul în care venea după o perioadă de secetă și avea nevoie de goluri pentru a crește din punct de vedere al moralului.
"Sadio nu a fost nervos că intră Mo în locul lui ci că nu a stat pe teren până după acea lovitură liveră. Dar trebuie să înțeleagă că nu poate să le facă pe toate. După meci, totul a fost ok, nu mai era supărat, a înțeles că trebuie să îl menajez. Perioada de Crăciun va fi grea, dar suntem încrezători, azi am jucat excelent. Dar sezonul nu e terminat, evident. În schimb, ne simțim extrem de pregătiți", a spus Klopp pentru BT Sport.

Klopp, impresionat de forța lui Liverpool

Tehnicianul german a bifat a 127-a victorie la cârma "cormoranilor", depășindu-l într-un top all-time pe Rafa Benitez, antrenorul de la finala celebră de la Istanbul, în 2005. Antrenorul lui Liverpool a analizat și partida propriu-zisă de pe Selhurst Park și a admis că în prima repriză formația sa a speculat la maximum erorile din apărarea adversă. După pauză, însă, campioana s-a dezlănțuit, reușind o repriză perfectă.
"A fost multă muncă în această victorie, în special în prima repriză Palace a fost foarte periculoasă pe contra-atac. Dar noi am fost cinici, am înscris din fiecare ocazie creată în primele 45 de minute. Știam că băieții sunt capabili de astfel de meciuri, dar evident că nu putem să obținem astfel de rezultate în fiecare săptămână. A fost un meci fantastic și băieții trebuie să fie mândri de ce au reușit, pentru că venim după o perioadă foarte grea, foarte intensă", a mai spus Klopp.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo