Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ten Hag, șah-mat la Klopp! Încearcă să deraieze transferul plănuit de Liverpool

Cristian Mihală

Publicat 24/05/2023 la 13:34 GMT+3

Mason Mount va pleca aproape sigur de la Chelsea în această vară. Deși fotbalistul de pe Stamford Bridge și-a dat acordul pentru transferul la Liverpool, Mancheter United a intrat pe fir și încearcă să deturneze mutarea.

MANCHESTER, ENGLAND - AUGUST 22: Manchester United manager Erik ten Hag and Liverpool manager Jurgen Klopp during the Premier League match between Manchester United and Liverpool FC at Old Trafford on August 22, 2022 in Manchester, England. (Photo by Mich

Credit imagine: Getty Images

Viitorul lui Mount pe Stamford Bridge e aproape pecetluit. Există un decalaj semnificativ între salariul cerut de jucător pentru un nou contract și cel oferit de club pentru noua înțelegere. Se crede că internaționalul Angliei vrea să-și tripleze salariul de 80.000 de lire sterline pe săptămână, ceea ce l-ar pune în linie cu celelalte staruri, dar și cu nou-veniții din această iarnă.
Mount mai are un an de contract cu Chelsea, dar pretențiile sale financiare îi forțează pe "albaștri" să ia o decizie în această vară. Asta pentru că din iarnă, dacă nu semnează prelungirea, mijlocașul își poate pune semnătura pe un contract cu o altă grupare, din postura de jucător intrat în ultimele 6 luni de contract.
Liverpool părea în pole-position să reușească transferul, dar presa engleză anunță că Manchester United a făcut o ofertă oficială de 55 de milioane de lire (63 de milioane de euro) pentru jucătorul lui Lampard. Suma este încă sub standardele lui Todd Boehly, dar vorbim de prima ofertă oficială primită de Chelsea pentru jucător. Din câte se pare, Liverpool ar fi avut în plan să îl transfere pentru "doar" 55 de milioane de euro pe fotbalist, iar acum "cormoranii" au o concurență serioasă de la marea rivală.
Ten Hag e extrem de nemulțumit de randamentul lui Jadon Sancho și îl vede pe Mount soluția perfectă pentru linia de 3 din spatele vârfului care va sosi în această vară pe Old Trafford. E de așteptat ca United să vină cu o ofertă și mai bună pentru internaționalul englez, în contextul în 63 de milioane de euro nu pare a fi prețul corect pentru cedarea lui Mount de către Chelsea.

Liverpool s-ar fi înțeles cu Mount, dar Chelsea nu și-a dat acceptul

Liverpool nu doar că a monitorizat la rândul ei îndeaproape situația, dar a ajuns deja la un acord de principiu cu reprezentanții jucătorului privind salariul pe care îl va avea pe Anfield. Jurgen Klopp și-ar întări semnificativ mijlocul cu venirea lui Mount, dar acest lucru nu pare să îi deranjeze prea mult pe oficialii lui Chelsea. Clubul va avea în curând probleme cu fair-playul financiar, astfel că, pentru o sumă considerabilă, Mount va fi lăsat să plece, fie și la o rivală.
Din informațiile prezentate în presa engleză, Chelsea ar dori aproximativ 70-75 de milioane de euro în schimbul mijlocașului. De internaționalul englez s-a interesat și Arsenal, dar probabil că Arteta nu va intra în acest joc al licitației.
Mount a jucat de 190 de ori pentru Chelsea de când a venit de la academia clubului, marcând 33 de goluri. El a făcut parte din echipa câștigătoare a Ligii Campionilor în 2021 și a jucat pentru Anglia în două turnee finale majore. Mount a fost desemnat jucătorul anului la Chelsea, în ultimele două sezoane.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo