Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chelsea - Crystal Palace 2-1 | Echipa lui Pochettino s-a impus dramatic, dintr-un penalty primit cu ajutorul VAR

Nicu Savin

Actualizat 27/12/2023 la 23:59 GMT+2

Chelsea a câștigat cu 2-1 derby-ul londonez cu Crystal Palace, în etapa a 19-a din Premier League. Echipa lui Pochettino a luat toate punctele grație unui gol marcat de Madueke în minutul 88, dintr-un penalty acordat cu ajutorul arbitrajului video.

Noni Madueke

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a pierdut în deplasare cu Wolverhampton în Ajunul Crăciunului, dar avea toate motivele să spere într-o redresare deoarece a primit vizita lui Crystal Palace, formație care a luat numai 3 puncte din ultimele 7 meciuri în Premier League.
În ciuda unei liste lungi de absenți, echipa lui Pochettino a început în forță și Mudryk a deschis scorul după numai 13 minute, reluând elegant în plasă o centrare perfectă a lui Malo Gusto. A fost al 3-lea gol marcat de ucrainean în Premier League, precedentele două venind tot împotriva unor echipe londoneze, Arsenal și Fulham.
Chelsea a rămas în continuare la cârma jocului și chiar a ratat câteva oportunități bune de a se desprinde. Palace a fost limitată pe plan ofensiv, dar a dat lovitura în prelungirile primei reprize, când Olise a egalat din pasa lui Ayew. Olise a ajuns astfel la 10 contribuții directe la gol (3 goluri și 7 pase decisive) în ultimele 15 meciuri jucate în Premier League.

Chelsea - Crystal Palace 2-1 | Echipa lui Pochettino, salvată de Madueke pe final

Chelsea a resimțit din plin golul primit înainte de pauză, iar Palace a fost echipa mai prezentă în atac în prima parte a repirzei secunde. Chelsea a echilibrat apoi disputa, dar ocaziile mari au lipsit la poarta lui Henderson până spre final. În minutul 74, Gallagher i-a oferit o pasă genială lui Nicolas Jackson, dar acesta a trimis pe lângă poartă din situație de unu la unu cu portarul advers.
Atacantul senegalez nu a mai greșit ținta câteva minute mai târziu, dar reușita sa a fost anulată de VAR pentru off-side. Arbitrajul video a fost în cele din urmă extrem de util pentru Chelsea. În minutul 86, Noni Madueke l-a driblat pe Eze în interiorul careului, dar centralul a lăsat jocul să continue și Palace chiar a fost aproape de gol la faza următoare. La prima întrerupere, arbitrul a fost chemat la margine să revadă faza și a dictat penalty pentru gazde. Madueke și-a asumat și responsabilitatea execuției și a trimis perfect, marcând primul său gol în acest sezon de Premier League.
Palace nu a avut puterea să mai revină și Chelsea a obținut o victorie la care nu mai spera la un moment dat. În urma acestui rezultate, echipa lui Pochettino urcă din nou pe locul 10 în Premier League și poate pregăti în liniște ultima partidă a anului, în deplasare cu Luton Town.
Într-un alt meci disputat la aceeași oră, Wolverhampton a câștigat cu 4-1 în deplasare cu Brentford. Primul sfert de oră a fost unul nebun: Lemina și Hee-Chan au marcat pentru "lupi" în minutele 13 și 14, iar Wissa a redus din diferență în minutul 16. Ecartul de două goluri s-a refăcut în minutul 28, când sud-coreeanul a reușit dubla. Scorul final a fost stabilit de ean-Ricner Bellegarde în minutul 79.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo