Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

11 concluzii după etapa a 28-a din Superliga

Ion Alexandru

Publicat 01/03/2024 la 08:05 GMT+2

Etapa intermediară din Superliga a adus goluri superbe de la distanță, dar și multe rezultate previzibile. FCSB continuă să domine campionatul cu victorii minimaliste, Rapid a strivit UTA, Univ. Craiova a câștigat un meci foarte important la Ploiești, CFR Cluj a pierdut din turație, iar Dinamo se apropie de zona barajului.

Borisav Burmaz, Rapid, sursa foto: facebook.com/FCRapid1923oficial

Credit imagine: facebook

Burmaz sau Alejandro Pop? Cei doi au reușit să marcheze două goluri de vis și au arătat că șuturile de la distanță pot fi o soluție pentru a debloca defensive aglomerate. FCSB și-a menținut distanța fața de Rapid, nu și de CFR, care a fost egalată în prelungiri la Galați. Dinamo a obținut a treia victorie în ultimele 4 etape și s-a apropiat la doar 2 puncte de Voluntari, prima echipă aflată deasupra liniei retrogradării directe. Acestea sunt concluziile după etapa a 28-a din Superliga.
1. Florinel Coman a paralizat defensiva micuței echipe din Voluntari și a pus o nouă cărămidă la titlul așteptat la FCSB de 9 ani. Florinel Coman l-a egalat pe Olaru în fruntea clasamentului marcatorilor din Superliga. Cele două staruri de la FCSB au dat împreună goluri cât Petrolul și cu 7 peste ce a reușit Dinamo până acum.
2. Torpila senzațională a sârbului Burmaz a trezit speranțele rapidiștilor la un titlu visat de 21 de ani. Giuleștiul a văzut cea mai clară victorie din ultimele 5 luni, 4-1 cu UTA. Puștiul de 18 ani, Bădescu a debutat cu gol la Rapid, deși e fundaș stânga.
3. Goncalo Gregorio a dat 6 goluri în tricoul lui Dinamo. Se poate spune că e un talisman. O singură dată au pierdut dinamoviștii cu "Greg" pe lista marcatorilor. Echipa din Șos. Ștefan cel Mare are 17 înfrângeri în acest sezon!
4. De ce am avea un atacant născuta Buenos Aires la Euro? Alejandro Pop a dat un gol din lovitură liberă fabulos a la Mutu chiar în fața lui Mutu! Pop a ajuns la 11 goluri în acest sezon, mai mult decât orice alt "9" cu pașaport românesc, care a mai fost convocat de Edi Iordănescu în ultima vreme. Pușcaș are 1 în Serie B, Alibec are 4 în Qatar, Louis Munteanu 5, iar Bîrligea 8, ambii în Superliga.
5. Concurs de goluri frumoase și norocoase la Ploiești. Ca și FCSB, Univ. Craiova a condus cu 2-0, dar exact la fel a fost egalată de Petrolul. Capricioșii Markovic și Baiaram s-au trezit și ajutați de un Mitrită excelent au adus victoria cu 3-2. Andrei Ivan continuă însă firma foarte slabă - a ratat un penalty văzut doar de arbitru. Ivan a marcat ultima dată în 12 august!
6. Giovanni Constantino a fost demis de către Mititelu după primul egal scos în ultimele 4 luni. Italianul a luat doar 4 puncte din ultimele 24 puse în joc. A fost 1-1 cu Poli, exact ca la Iași. A fost un eliminat pentru oaspeți, exact ca la Iași.
7. Hagi tremură pentru playoff după cadoul făcut de Buzbuchi la Cluj. Nistor a marcat un gol foarte important pentru speranțele lui "U" la calificarea în premieră în playoff și a sărbătorit ca la români, cu un mesaj către dușmani.
8. Ultimul antrenor care a adus titlul în Giulești (2003) și Ștefan cel Mare (2007), Rednic a construit o echipă bună la Arad. UTA n-a rezistat însă presiunii din București și a luat 8 cu FCSB și Rapid în acest an. Chiar și așa, continuă să spere la atingerea playoff-ului.
9. Arbitrii au făcut o nouă demonstrație de incompetență. La Dinamo - Hermannstadt un asistent a ridicat fanionul pentru un ofsaid la o fază în care mingea a venit de la adversar. Mai mult, "nimeni nu putea interveni din camera VAR pentru că la faza respectivă nu s-a putut stabili dacă mingea a intrat cu toată circumferința în poartă"...Na, că citez și din Vassaras. Tehnologia "Goal Line", activă în toate campionatele în care există și VAR, va fi implimentată posibil/probabil la inaugurarea noului stadion din Timișoara...
10. Sepsi a câștigat un meci foarte tensionat la Botoșani. Experimentatul Brendt Storck continuă să spere la playoff după acest succes cu 2-1. Adus de la CFR, Debeljuh a dat în sfârșit un gol important.
11. Voluntari este în picaj, chiar dacă Dică a sărbătorit primul gol din acțiune la a al 5-lea meci pe banca echipei. Ultimul succes al echipei din Voluntari a fost în 9 decembrie, în Giulești, iar Dinamo îi suflă deja în ceafă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol