Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo și-a adus fundaș de perspectivă din Italia! Cine este noul transfer al bucureștenilor

Maria Olteanu

Publicat 18/06/2024 la 14:24 GMT+3

Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a anunţat, marţi, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că l-a transferat pe tânărul fundaş central Răzvan Paşcalău (19 de ani) de la formaţia italiană US Lecce.

Răzvan Paşcalău, Dinamo

Credit imagine: Getty Images

"Bine ai venit, Răzvan Paşcalău! Cluburile Dinamo 1948 Bucureşti şi US Lecce au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundaşului central Răzvan Bogdan Paşcalău. Răzvan va fi jucătorul nostru până în 2029", au scris reprezentanţii echipei bucureştene.
Răzvan Paşcalău a ajuns la juniorii lui Lecce în 2020, plecând de la echipa a doua a Universităţii Cluj.
În sezonul 2023-2024, Paşcalău a bifat 20 de apariţii în campionatul de tineret din Italia (Primavera), unde a marcat două goluri pentru Lecce. Totodată, el a înscris o dată în UEFA Youth League.

Dinamo a anunțat transferul lui Răzvan Paşcălău

Răzvan Paşcălău este cel de-al cincilea transfer ale echipei Dinamo până acum, după fundaşul central togolez Kennedy Boateng (Austria Lustenau), portarul Alexandru Roşca (CSC Şelimbăr), mijlocaşul ofensiv Cătălin Cîrjan (ultima dată la FC Rapid) şi mijlocaşul Adrian Caragea (de la Sassuolo Calcio).
La club au revenit portarul Denis Oncescu (Concordia Chiajna), Cristian Licsandru (CS Tunari), Deniz Giafer (CS Tunari), Valentin Borcea (CS Tunari) şi Andrei Florescu (Progresul Spartac).
De asemenea, mijlocaşul ofensiv Dennis Politic şi-a prelungit contractul cu Dinamo.
Dinamo s-a despărţit până acum de internaţionalul nord-macedonean Darko Velkovski, de mijlocaşul croat Christian Ilic, de portarii Răzvan Began şi Dorin Railean şi de fundaşul central francez Quentin Bena.
Sursă: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo