Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Inter – Milan 5-1 | Nerazzurrii nu au mai marcat atâtea goluri în poarta rivalei de pe vremea lui Mourinho

Dani Morar

Actualizat 16/09/2023 la 21:02 GMT+3

Inter a făcut scor cu rivala AC Milan în Derby della Madonnina, pe care a învins-o cu 5-1. Gazdele și-au făcut viața ușoară încă din debutul partidei, iar Marcus Thuram a marcat un gol superb, devenind abia al doilea francez al lui Inter care înscrie în poarta rivalilor.

Marcus Thuram festeggia con Lautaro Martinez il gol del 2-0 nel derby tra Inter e Milan, Serie A 2023-24

Credit imagine: Getty Images

Inter a repetat performanța din semifinalele Champions League din sezonul trecut și a învins-o pe rivala AC Milan. Nerazzurrii s-au impus cu 5-1 și a revenit pe primul loc în Serie A, depășind-o la puncte pe Juventus, care a câștigat cu 3-1 în fața lui Lazio.
Henrikh Mkhitaryan a deschis scorul după doar 5 minute. Inter a purtat o acțiune prelungită, iar mingea a ajuns la Dimarco. Italianul a șutat pe jos, iar mingea a fost deviată de armean, care a deblocat tabela.
AC Milan nu a avut ocazii mari până după o jumătate de oră. Theo Hernandez a luat o acțiune în stilul caracteristic și a trimis un șut care a trecut puțin pe lângă bara din dreapta.
Inter și-a dublat avantajul în minutul 37, prin Marcus Thuram. Francezul s-a aflat în colțul careului și nu a ezitat să tragă, înscriind un gol fenomenal, cu o execuție în vinclul porții lui Maignan.
Thuram a devenit abia al doilea francez al lui Inter care marchează împotriva rivalei Milan în toate competițiile, după Youri Djorkaeff, care și-a trecut numele pe lista marcatorilor de două ori în sezonul 1996-1997.
Rafa Leao a readus-o pe Milan în joc, la 12 minute după pauză. Hernandez a trimis o pasă printre apărătorii adverși, iar portughezul a preluat cu stângul, apoi a finalizat cu piciorul drept.
Mkhitaryan a făcut dubla în minutul 69 și a refăcut diferența de două goluri. Lautaro Martinez i-a pasat excelent mijlocașului, care a trimis cu latul din marginea careului. Inter a primit apoi un penalty, transformat de Calhanoglou, însă acesta nu a fost scorul final. Frattesi a închis tabela la 5-1, în prelunigiri.
Ultima dată când Inter a dat cel puțin 4 goluri în poarta lui Milan a fost în 2009, când antrenor al nerazzurrilor era Jose Mourinho. Inter câștiga atunci cu 4-0.
Citește și:

Juventus – Lazio a fost 3-1, într-un meci disputat tot astăzi în Serie A

Într-un meci disputat de la ora 16:00, Juventus a trecut cu 3-1 de Lazio. Bianconerii au uitat de problemele cu Pogba, suspendat pentru dopaj, sau că au fost dați în judecată de Bonucci, și s-au impus fără emoții.
Vlahovic a deschis scorul după doar 10 minute, iar Chiesa a dublat avantajul după jumătatea primei reprize. Lazio a revenit în joc în partea secundă cu ajutorul lui Luis Alberto, dar același Vlahovic a închis tabela la 3-1.
Sârbul e primul jucător din istoria lui Juventus care marchează cel puțin 4 goluri în primele patru etape din Serie A pentru două sezoane consecutive.
Juventus pierde așadar primul loc din Serie A și este cu gândul la partida cu Sassuolo, din etapa viitoare. Inter va debuta în grupele Ligii Campionilor la mijlocul acestei săptămâni, împotriva lui Real Sociedad, în deplasare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo