Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Postecoglou, deranjat de un reporter după meciul lui Tottenham din FA Cup: "Nu pune la îndoială integritatea mea"

Andrei Nicolae

Publicat 06/01/2024 la 13:27 GMT+2

Tottenham a întâlnit-o ieri pe Burnley în turul al treilea din Cupa Angliei, iar echipa din nordul Londrei s-a impus la limită cu scorul de 1-0. După meci, Ange Postecoglou a primit la conferința de presă diferite întrebări, însă una dintre ele l-a deranjat în mod vizibil, aceea fiind legată de o posibilă despărțire de un jucător din lotul său.

Ange Postecoglou (Tottenham Hotspur)

Credit imagine: Getty Images

Tottenham s-a calificat vineri seara în 16-mile FA Cup, după ce a învins-o cu greu pe penultima clasată din Premier League, Burnley. Spurs au câștigat meciul din turul al treilea al competiției grație unui gol de generic înscris în minutul 78 de Pedro Porro, care a trimis un șut direct la vinclu.
După calificare, Ange Postecoglou, tehnicianul londonezilor, a venit la conferința de presă, unde a fost abordat de mai mulți reporteri. Unul dintre jurnaliștii aflați la fața locului a vrut să afle motivul pentru care Eric Dier nu a fost folosit de antrenorul australian.
După ce i s-a explicat că fundașul s-a accidentat recent și de aceea nu a fost inclus în lot, reporterul a continuat să fie insistent și a asociat absența lui Dier din echipă cu ultimele zvonuri ce vorbesc despre interesul lui Bayern pentru jucătorul londonezilor.
Citește și:

Postecoglou, către reporter: "Nu pune la îndoială integritatea mea"

Postecoglou, vizibil deranjat de reporter, a ținut să accentueze faptul că Dier nu a fost folosit pentru că a fost accidentat și mai mult decât atât, că nu știe nimic legat de un posibil transfer al fundașului la Bayern.
"Da, e accidentat, nu s-a antrenat ieri. (n.r. după insistențele reporterului privind transferul lui Dier) Aia e altă treabă, omule, dar nu pune la îndoială integritatea mea când spun că e accidentat. E accidentat și nu s-a pregătit ieri.
Întrebați-l pe el, e accidentat, n-are nicio legătură cu altceva. Nu am nicio idee (n.r. legată de interesul lui Bayern). Dacă mă întrebați dacă e accidentat, da, e accidentat. Nu am inventat asta. Dacă n-ar fi fost accidentat, v-aș fi spus că nu a fost inclus în lot. El e accidentat, iar în ceea ce privește orice altceva ce se întâmplă, nu e pe radarul meu, nu am auzit nimic", a spus australianul, potrivit Daily Mail.
Șefii lui Bayern sunt pregătiți să le facă o ofertă de 5 milioane de euro celor de la Tottenham pentru transferul lui Eric Dier, pe care vor să-l aducă la Munchen în această iarnă. Conform celor de la Footy Insider, Harry Kane a insistat pentru această mutare, încercând să-l convingă pe fostul său coechipier să accepte propunerea nemților.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo