40 de ruși și belaruși vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024! Cum va fi posibil

Bianca Dumitru

Publicat 27/06/2024 la 22:21 GMT+3

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) autorizează acum 22 de ruși și 17 belaruși să participe sub un drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august), potrivit unei a doua liste extinse joi la tenis, tir și canotaj, informează AFP.

Cercuri olimpice

Credit imagine: Getty Images

CIO, care a publicat pe 15 iunie o primă listă limitată la patru discipline (lupte, haltere, ciclism și gimnastică la trambulină), a mai indicat că a primit primele refuzuri, venite de la doi ruși, printre care ciclistul Aleksandr Vlasov, și cinci belaruși.
În schimb, 18 sportivi și-au confirmat deja prezența acceptând invitația.
Din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care este susținut de Belarus, a existat o lungă dezbatere legată de participarea sportivilor din cele două țări la JO 2024.
Pentru a fi eligibili ca neutri, sportivii din Rusia și Belarus nu trebuie să aibă nicio legătură cu armata sau forțele de securitate din țările lor și nu trebuie să-și fi arătat în mod activ sprijinul pentru Ucraina.
Ca o condiție suplimentară, CIO le cere tuturor sportivilor să-și ia un angajament scris față de Carta Olimpică și, prin urmare, față de "misiunea de pace a Mișcării Olimpice".
Rușilor și belarușilor li se permite să concureze la Paris doar sub drapel neutru, fără simboluri sau imnuri naționale. Ei nu pot lua parte la sporturile de echipă și, totodată, nu pot participa la ceremonia de deschidere.
CIO a anunțat recent că se așteaptă ca un total de aproximativ 50 de ruși și 28 de belaruși să fie admiși la Jocurile de la Paris.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo