Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mikaela Shiffrin, a cincea în coborârea de la Kvitfjell! Americanca a cucerit a cincea Cupă Mondială

Irina Aldea

Actualizat 04/03/2023 la 16:13 GMT+2

Sportiva americană Mikaela Shiffrin a ocupat locul 5 la coborârea de la Kvitjfell (Norvegia), ceea ce i-a adus Cupa Mondială la schi alpin pentru a cincea oară.

Mikaela Shiffrin, învingătoare în coborârea de la Kvitfjell! Americanca, la a cincea Cupă Mondială

Americanca Mikaela Shiffrin şi-a asigurat câştigarea pentru a cincea oară în carieră a Cupei Mondiale de schi alpin, după victoria obţinută sâmbătă în proba de coborâre de la Kvitfjell (Norvegia), cu timpul de 1 min. 32 sec. 36/100, scrie Agerpres.
Ea le-a devansat pe italianca Sofia Goggia - 1 min. 32 sec. 65/100 şi pe elveţianca Corinne Suter - 1 min.32 sec. 77/100. Cu şapte probe de rămase de disputat din programul circuitului mondial - cu maximum 700 puncte de câştigat -, dar devansând-o pe elveţianca Lara Gut-Behrami (locul 21) în cursa de sâmbătă, Shiffrin, care are un avans considerabil, va putea intra în posesia Marelui Glob de cristal după finalele din Andorra de pe 19 martie.

Mikaela Shiffrin a câştigat Cupa Mondială pentru a cincea oară

Cu cinci victorii în clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin, după cele din 2017, 2018, 2019 şi 2022, Shiffrin îl egalează în palmares pe luxemburghezul Marc Girardelli, care a dominat schiul alpin între 1980 şi 1990. Cele mai bune performanţe în materie rămân însă ale austriecilor Annemarie Moser-Proll (6) şi Marcel Hirscher (8).
Shiffrin, deţinătoarea titlului, a reușit în acest sezon 14 podiumuri, dintre care 11 victorii în 25 de curse. În clasamentul general al Cupei Mondiale, după 31 din 38 de probe, Shiffrin conduce cu 1792 pct, urmată de Lara Gut 996 pct, slovaca Petra Vlhova 975 pct, italianca Federica Brignone 849 pct etc.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo