Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Judd Trump regretă tactica aleasă în duelul pierdut cu Jak Jones la Campionatul Mondial de snooker: "E doar vina mea"

Nicu Savin

Publicat 01/05/2024 la 16:41 GMT+3

Judd Trump s-a oprit în sferturile de finală la Campionatul Mondial de snooker, fiind învins surprinzător de Jak Jones, scor 13-9. La finalul partidei, "Asul din Pachet" a spus că ar fi trebui să joace mai ofensiv în primele două sesiuni și că vina pentru acest rezultat îi aparține în totalitate. În schimb, Jak Jones a dezvăluit că secretul succesului său a fost că a putut rămâne calm.

Jak Jones a închis meciul cu Judd Trump de la Crucible cu un century de toată frumusețea

Judd Trump a ajuns la Campionatul Mondial ca unul din marii favoriți la cucerirea trofeului, dar a dezamăgit încă o dată, la fel cum a făcut și în alți ani în care era cotat cu șanse mari de a merge până la capăt. "Călăul" englezului în acest an a fost Jak Jones, un jucător venit din calificări și care a făcut meciul carierei.
Galezul s-a impus cu 13-9, fiind jucătorul mai eficient în momentele cheie ale meciului și mult mai cinic în sesiunea decisivă, în care a cedat numai un joc (a început de la 8-8). Trump a fost de nerecunoscut, terminând partida cu un procentaj de numai 58% la loviturile de buzunar și cu numai 3 break-uri de peste 50 de puncte în dreptul său.
De obicei un specialist în construirea break-urilor mari, Trump a riscat mult mai puțin decât o face la alte turnee, iar la final a recunoscut că regretă tactica aleasă și că vina pentru rezultat îi aparține doar lui.
"M-am chinuit cu adevărat. Poate că ar fi trebuit să fiu un pic mai ofensiv în primele două sesiuni, poate că am lăsat jocul prea mult în mâinile lui. Trebuie doar să învăț din asta.Am simțit că am multe șanse, dar pur și simplu nu am profitat de ele. Am avut șanse mai mult decât suficiente să câștig, așa că vina este doar a mea.", a spus Trump, citat de metro.uk.

Jak Jones, victoria carierei! Galezul e în semifinale la Campionatul Mondial, după ce l-a învins pe Judd Trump

Victoria cu Trump este cea mai importantă din carieră pentru Jak Jones, care nu a mai jucat decât o singură semifinală în circuitul profesionist, la Openul Gibraltarului, în 2022. Performanța galezului este cu atât mai impresionantă cu cât a început competiția din calificări. În situația sa va fi și învingătorul sfertului David Gilbert - Stephen Maguire (10-6, după două sesiuni), astfel că e pentru a 3-a oară în istorie când doi jucători care nu sunt capi de serie acced în careul de ași de la Crucible.
Vorbind despre victoria sa cu Trump, galezul a subliniat că a reușit să rămână calm pe tot parcursul meciului, ceea ce nu i se întâmplă prea des: "Mă simt bine, pur și simplu încântat să merg mai departe. Am văzut că că Judd s-a chinuit destul de mult, a început cu un century și arăta ca un Judd tipic, dar asta m-a motivat puțin. Simt că am nevoie de cineva care să joace bine împotriva mea pentru a scoate ce e mai bun din mine. Am încercat doar să rămân calm. În ultimul meu meci nu am fost deloc calm, ceea ce probabil se putea observa pe fața mea. Dar acum mi-am propus să fiu calm indiferent de situație și să uit de orice lovituri proaste. Asta este ceea ce m-a ajutat până la urmă.".
Pentru un loc în marea finală de la Campionatul Mondial, Jak Jones se va duela cu Ronnie O'Sullivan sau Stuart Bingham. Cei doi se află la egalitate după prima sesiune, scor 4-4. Ultimele două sesiuni se vor disputa azi, de la orele 16:30 și 21:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo