Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan, anunț uriaș după ce a fost eliminat de la Campionatul Mondial de snooker! "Voi fi fericit"

Dani Morar

Actualizat 02/05/2024 la 07:09 GMT+3

Ronnie O'Sullivan a fost eliminat surprinzător de la Campionatul Mondial de snooker de către Stuart Bingham, după ce a pierdut cu 10-13. Imediat după meci, septuplul campion mondial a oferit un interviu în care a vorbit despre viitorul său, făcând un anunț mare pentru fani.

Ronnie O'Sullivan, start furtunos în sesiunea decisivă cu Bingham! Break de peste 100 de puncte

Ronnie O'Sullivan e out de la Campionatul Mondial de snooker, după ce a pierdut cu 13-10 în fața lui Stuart Bingham. A fost al 23-lea meci direct dintre cei doi, "Racheta" conducând cu 18-5.
După meci, Ronnie a avut o veste bună pentru fanii săi. Chiar dacă a fost eliminat, el a dezvăluit că acest sezon este unul mult mai bun decât anul trecut, asta deoarece reușește să se bucure de snooker, ceea ce nu a reușit în sezonul precedent. Această veste este una îmbucurătoare pentru fanii săi, care vor să-l vadă câștigând al optulea titlu de campion mondial. Totodată, O'Sullivan a vorbit despre viitorul său și a dezvăluit care sunt planurile sale.
"Am început să lovesc bine și să mă simt bine. Au fost multe victorii în sezonul trecut la care nu m-am bucurat de snooker. A fost un progres bun.
Pur și simplu am pierdut un meci de snooker. Stuart Bingham a jucat foarte bine, merita victoria. Am încercat să mă agăț cât de mult am putut, dar nu a fost să fie.
Trebuie să te adaptezi, iar Stuart s-a adaptat mai bine ca mine la condițiile de joc. A fost jucătorul mai bun la toate capitolele. Am încercat să rămân aproape și să-l oblig să muncească pentru victorie.
(n.r. vei reveni, cu siguranță.) De ce nu? De ce nu 10 campionate? O să plec în China săptămâna viitoare. O să joc împotriva lui Ding Junhui într-o serie de meciuri de tipul Challenge. Am mult snooker de jucat, abia aștept să plec în China. Vedem în ce turnee voi juca de acum încolo.
O să fiu un jucător fericit. (n.r. cât te vor mai vedea fanii din Regatul Unit?) Am contracte să joc în anumite turnee. Am contracte și pentru meciuri demonstrative din China. O să respect toate angajamentele. Dacă am timp pentru alte turnee, bineînțeles că voi participa. Am avut un sezon foarte bun și abia aștept următoarele evenimente", a declarat Ronnie la microfonul Eurosport.
Citește și:

Ronnie O'Sullivan, OUT de la Campionatul Mondial de snooker

Partida a început cu Bingham în avantaj, care și-a adjudecat repede primele două frame-uri. Ronnie a revenit spectaculos și chiar a condus cu 4-3 înainte de finalul primei sesiuni, dar a fost egalat la 4.
În sesiunea a doua, Ronnie a condus în permanență, dar adversarul său nu i-a permis să se distanțeze în niciun moment la mai mult de două frame-uri. Stuart a egalat la 8, astfel că s-a intrat la egalitate în sesiunea decisivă a meciului.
Aici, O'Sullivan și a realizat un break de peste 100 de puncte pentru a prelua avantajul, 9-8. S-a ajuns la 10-10 și Bingham chiar a preluat apoi conducerea, profitând de greșelile oponentului.
În jocul 23, la scorul de 12-10, Bingham a avut șansa de a închide meciul, după ce conducea cu 52-0, dar a ratat inexplicabil o bilă roz la buzunarul de mijloc, permițându-i rivalului să revină la masă. Ronnie a curățat bilele roșii de pe masă, dar a ratat bila galbenă. Bingham a revenit și a închis partida cu 13-10.
Ronnie nu a mai câștigat apoi niciun joc și a cedat cu 13-10, fiind astfel eliminat de la Campionatul Mondial de snooker și ratând ocazia de a-și trece în palmares Tripla Coroană și rămânând doar cu UK Championship și Mastersul cucerite în acest sezon.
18-5 a devenit scorul întâlnirilor directe în favoarea lui Ronnie. În semifinale, Bingham va da peste Jak Jones, iar David Gilbert va juca împotriva lui Kyren Wilson.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo