Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mark Williams, plecăciune în fața Neil Robertson, după meciul epic de la English Open! "E cel mai bun din lume"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 16/12/2022 la 20:41 GMT+2

Mark Williams și Neil Robertson s-au duelat într-un meci epic în sferturile de finală de la English Open. Galezul a devenit cel mai în vârstă jucător care reușește break-ul maxim, însă a cedat în fața numărului 4 mondial, recunoscând superioritatea adversarului după meci.

Neil Robertson and Mark Williams shake hands

Credit imagine: WorldSnooker

Articol scris de Dani Morar
Mark Williams a doborât recordul pentru cel mai în vârstă jucător de snooker care reușește un break maxim la un turneu. Galezul a realizat un 147 de senzație în cel de-al 4-lea frame al duelului din sferturile English Open, cu Neil Robertson.
Chiar și așa, nivelul de joc al numărului 4 mondial a fost extrem de ridicat, iar Williams nu i-a putu face față, cedând cu 5-3. Australianul a condus cu 3-0, însă și-a pierdut din concentrare, adversarul său apropiindu-se la doar un frame distanță, 4-3. Robertson s-a mobilizat și a închis partida cu un break de 127, într-unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului.
Expertul Eurosport Jimmy White a fost impresionat de bătălia celor doi și crede că acesta a fost cel mai bun meci pe care l-a văzut în sistemul cel mai bun din 9.
"Un meci fenomenal. 147 pentru Mark Williams. Era condus cu 3-0, apoi a venit și a realizat un break maxim. Au fost mai multe break-uri de peste 100 de puncte. Părea că oricare dintre ei are o mică șansă la o bilă roșie va fi capabil să închidă jocul. Nu cred că am văzut doi jucători la un nivel așa ridicat într-o partidă de tipul cel mai bun din 9", a declarat White, pentru Eurosport.
Citește și:

Mark Williams e convins că Neil Robertson e cel mai bun din lume

Mark Williams știe că nu a jucat deloc rău, însă nivelul la care s-a ridicat Robertson a fost prea mare. Galezul crede că adversarul său din sferturi este cel mai bun jucător din lume la ora actuală și nu s-a ferit să spună acest lucru.
"Nu am greșit prea mult. A fost puțin norocos în ultimul frame. A ratat o bilă roșie, apoi eu am pățit exact același lucru. Am lovit rău și i-am lăsat o poziție bună. A fost un meci foarte strâns. Este cel mai bun jucător din lume în momentul de față. Are o abilitate extraordinară la loviturile de buzunar. Nu mai este nimeni ca el la ora actuală. De fiecare dată când vine la masă nu pare că va greși", a spus Mark Williams după meciul cu Robertson.
Robertson a reușit 3 break-uri de peste 100 de puncte, inclusiv un 127 în ultimul frame. În ciuda acestui lucru, el a reflectat asupra starturilor slabe de meci pe care le are și crede că mai are de lucrat la acest aspect.
"A fost un meci mare, așa cum am mai jucat câteva în acest an. Se pare că scot tot ce e mai bun din adversarii mei în fiecare meci. Îmi place să joc așa. E foarte tare, dar devine o problemă dacă toți vor evolua la acest nivel împotriva mea. Știu că trebuie să își ridice nivelul de joc, dar cred că eu cedez prea ușor starturile de partidă.
Gândind la rece, îmi dau seama ce am greșit. Câteodată, atunci când pare că domin jocul, adversarii mei devin mai concentrați, iar eu trebuie să fiu mult mai atent pe lovituri. Nu spun că lovesc atât de prost, trebuie doar să fiu mai atent în debuturile de meci. Cred că atunci când ești condus cu 2, 3 sau 4-0 nu mai simți atât de multă presiune și devii mai relaxat. Cred că asta se întâmplă și la mine", a declarat Robertson pentru Eurosport.
În semifinale, Neil Robertson îl va întâlni pe Mark Selby, cel care a trecut în sferturi de Ali Carter, tot cu 5-3.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo