Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sinner, reverență în fața părinților, după ce a devenit campion la Australian Open: "Am plecat de acasă la 14 ani"

Nicu Savin

Publicat 28/01/2024 la 19:25 GMT+2

Jannik Sinner a câștigat azi primul său titlu de Grand Slam al carierei, după ce l-a învins dramatic, în 5 seturi, pe Daniil Medvedev în finala de la Australian Open. În disursul de la final, italianul a ținut să le mulțumească părinților săi pentru că l-au susținut necondiționat în parcursul său, iar la conferința de presă a venit cu explicații suplimentare pe acest subiect.

Jannik Sinner, sonriente posando con su trofeo de campeón del Open de Australia 2024.

Credit imagine: Getty Images

Jannik Sinner a obținut astăzi cel mai mare succes al carierei sale. La 22 de ani, italianul a ridicat deasupra capului trofeul de la Australian Open, după o finală fabuloasă în fața lui Daniil Medvedev, de care a trecut în 5 seturi, revenind de la 0-2.
Betano - Australian Open 2024
Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
La festivitatea de premiere, campionul de la Melbourne nu i-a uitat pe părinții săi, mulțumindu-le pentru că l-au susținut mereu și i-au respectat dorința de a deveni jucător profesionist. Sinner a revenit asupra subiectului la conferința de presă, unde a explicat cât de greu i-a fost să se despartă la o vârstă fragedă de părinți, dar a subliniat că lipsa acestora l-a ajutat să se maturizeze mai repede și să atingă la o vârstă atât de fragedă gloria supremă în tenis.
"Din păcate, nu îi văd foarte des, dar când îi văd este întotdeauna un moment grozav. Am plecat de acasă la 14 ani, așa că a trebuit să mă maturizez destul de repede. A trebuit să învăț să gătesc pentru mine și să-mi spăl singur rufele, dar asta a fost poate cel mai rapid mod de a mă dezvolta. Cred că pentru mine a fost greu, dar nici pentru părinți nu este ușor să rămână fără fiul lor de 14 ani. M-au susținut mereu și nu m-au presat niciodată, ceea ce probabil e principalul motiv pentru care sunt azi aici. Sunt un om foarte relaxat, căruia îi place să joace tenis.Am 22 de ani,deci îmi place să fac și lucruri normale.Am parinții perfecți. Evident ca îi cunosc doar pe ei,dar sunt uimitori.", a spus Sinner.

Jannik Sinner, după triumful de la Australian Open: "Trebuie să continu să muncesc"

Sinner a dat dovadă de o maturitate ieșită din comun pentru un jucător de 22 de ani. Italianul este conștient că ascensiunea sa a fost extrem de rapidă și în numai câțiva ani a ajuns din circuitul Challanger la cucerirea unui titlu de Grand Slam, dar a subliniat că mai e loc de perfecționare în vederea altor succese mari.
"Drumul meu a fost destul de rapid. Am câștigat un Challenger când aveam 17 ani, apoi am câștigat NextGen și apoi a venit primul turneu ATP. Deci experimentezi astfel de lucruri și apoi încerci să continui să te îmbunătățești. Nici nu-ți dai seama cât de repede merg lucrurile. Stau acum aici cu acest trofeu, uitându-mă la el, și trebuie să-mi dau seama ce am realizat, pentru că este unul dintre cele mai importante titluri din sportul nostru, dar, pe de altă parte, știu și că trebuie să continui să muncesc pentru a avea alte ocazii ca asta", a adăugat campionul de la Australian Open.
Sinner nu doar că şi-a trecut în palmares primul Grand Slam al carierei, dar a devenit şi primul italian din istorie care se impune în Australia. El rămâne pe locul 4 ATP după acest turneu, dar îi face marcaj strâns lui Medvedev, de care îl mai separă acum ceva mai mult de 400 de puncte. Avansul faţă de locul 5, ocupat de Andrey Rublev, e de peste 3200 de puncte, existând o ruptură evidentă între "Big 4" şi restul jucătorilor din topul ierarhiei masculine.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo