Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

În jurul cifrei 2! Gauff, imperială, e în sferturi la Indian Wells! Victorie 2-0, în ziua în care a împlinit 20 de ani

Maria Olteanu

Actualizat 13/03/2024 la 23:44 GMT+2

Coco Gauff s-a calificat în această seară în sferturile de finală de la Indian Wells, după ce a trecut în două seturi de Mertens, chiar în ziua în care a împlinit 20 de ani, scor 6-0, 6-2!

Cori Gauff

Credit imagine: Eurosport

Coco Gauff continuă să strălucească la Indian Wells. Americanca a avut nevoie de doar două seturi pentru a avansa în sferturile de finală ale competiției de 1000 de puncte din California, chiar în ziua în care a împlinit 20 de ani, la capătul unui joc în care a pierdut doar două game-uri.
Coco a jucat perfect și a fost imperială în fața lui Elise Mertens (28 WTA), cedând doar două game-uri într-un joc care a durat puțin peste o oră.
Gauff a câștigat primul set categoric, fără să îi dea vreo șansă adversarei. A fost 6-0 pentru cea de-a treia favorită, care și-a păstrat supremația și în setul secund.
Cori Gauff a obținut al optulea set de 6-0 la turneele WTA de 1000 de puncte, învingând-o pe Elise Mertens. De la implementarea formatului, în 2009, doar două jucătoare americane au reușit mai multe seturi albe - Serena (23) și Venus Williams (12).

Gauff, impecabilă în ziua în care a împlinit 20 de ani

Chiar dacă a cedat două game-uri, sărbătorita zilei a înclinat balanța în favoarea sa, avansând în sferturile de finală ale Indian Wells, unde se va duela cu învingătoarea partidei Yuan - Kasatkina.
Cu victoria în fața lui Elise Mertens, Cori Gauff a ajuns în cel de-al 13-lea sfert de finală la turneele WTA 1000, depășind-o pe Caroline Wozniacki (12), în topul celor mai multe sferturi de finală obținute de o jucătoare U21, de la introducerea formatului, în 2009.
În urma victoriei din această seară, Coco bifează cel de-al doilea sfert de finală de la Indian Wells și al 9-lea meci consecutiv câștigat pe hard, în America.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo