Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea, eliminată brutal de Stephens la Indian Wells

Ion Alexandru

Publicat 10/03/2024 la 07:45 GMT+2

Sorana Cîrstea a debutat cu o înfrângere pe hardul american. Ajunsă pe locul 22 în clasamentul WTA, Cîrstea a fost învinsă clar în turul 3 de la Indian Wells de către Sloane Stephens în doar 81 de minute. Doar în setul al doilea a demonstrat că este pe teren și poate să iasă din top 25.

Sorana Cîrstea, Indian Wells 2024

Credit imagine: Eurosport

Sorana Cîrstea va merge la Miami cu același număr de victorii pe hardul american în 2024 ca și Simona Halep. Intrată direct în turul 2 datorită statului de favorită, Cîrstea s-a trezit după 24 de minute că este pe teren. Stephens a câștigat cu 6-0 primul set!
Jucătoarea care a făcut furori la Dubai cu o calificare în semifinale a reușit să echilibreze în setul al doilea, dar a fost prea târziu. Americanca Stephens, numărul 44 mondial, s-a impus până la urmă cu 6-0, 7-5.
Citește și:

Cîrstea riscă să iasă din Top 25

Sorana Cîrstea și-a îmbunătățit serios clasamentul prin semifinala de la Dubai. Ajunsă pe locul 22 WTA după victoriile superbe cu Kenin, Kudermetova, Vekic și Vondrousova, Cîrstea riscă acum. Această înfrângere grea cu Stephens i-a adus deja coborârea până pe 23 în ierarhia mondială și poate fi mai rău. Explicația este simplă. Anul trecut la Indian Wells, Sorana a obținut cea mai bună performanță din carieră pe hardul din California. A fost un sfert de finală după victorii cu Birrell, Keys, Pera și mai ales Caroline Garcia, care era în acel moment pe locul 5 în lume. E adevărat că în sferturi nu a avut nici o șansă în fața lui Swiatek, dar a adunat puncte bune. În acest an pierdut 205 puncte, după înfrângerea cu Stephens și poate fi depășită de Kalinskaya, Navarro, Garcia sau Mertens.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo