Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Doctor" Coco Gauff! Americana era pregătită să resusciteze un spectator care s-a simțit rău la Washington

Andrei Nicolae

Publicat 05/08/2023 la 16:21 GMT+3

Coco Gauff a învins-o azi-noapte pe Belinda Bencic în sferturile de la Washington fără mari probleme și s-a calificat în penultimul act de la Mubadala Citi DC Open. Partida a inclus și un moment mai puțin plăcut, când unui spectator prezent i s-a făcut rău. Americana a declarat la finalul partidei că s-ar fi oferit să îl ajute pe acel om, deoarece ar fi fost pregătită în acest sens.

Roland Garros 2023 : Gauff Match Point

Credit imagine: Eurosport

Gauff s-a calificat azi-noapte fără mari probleme în semifinalele turneului de la Washington, după ce a trecut în minimum de seturi de elvețianca Belinda Bencic. Americana s-a impus la capătul unei ore și 28 de minute de joc cu scorul de 6-1, 6-2.
Partida dintre cele două a fost marcată și de un moment mai puțin plăcut. Un specator aflat în tribune s-a simțit rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Coco Gauff a vorbit despre incidentul petrecut și a declarat că în cazul în care spectatorul respectiv ar fi avut nevoie de resuscitare, s-ar fi oferit chiar ea să îl ajute, pentru că e atestată să facă acest lucru. Americana de 19 ani a făcut un apel ulterior către toată lumea aflată în arenă și le-a transmis celor aflați la meci să urmeze și ei cursul de resuscitare cardiopulmonară.
Citește și:

"Doctor" Coco Gauff era pregătită să iasă la iveală

"Prima oară mă asiguram că nu era o problemă cardiacă. Tocmai ce am făcut un curs de CPR (n.r. resuscitare cardiopulmonară, în română), deci dacă aveau nevoie de mine să intervin, eu eram pregătită. Am certificarea mea. L-am întrebat pe arbitru dacă este o problemă cardiacă.
Sunt sigură că sunt mult mai mulți oameni profesioniști aici. Ea (n.r. arbitrul) mi-a spus că nu e o problemă cardiacă. Atunci am realizat că persoana va fi ok probabil. Toată lumea din acest stadion ar trebui să facă acel curs, a durat doar 90 de minute. Este foarte informativ", a spus Gauff după meciul cu Bencic.
Pentru un loc în ultimul act, Coco Gauff va da piept cu Liudmila Samsonova, favorita cu numărul opt a competiției din SUA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo