Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Svitolina a alintat-o pe Kasatkina, după ce a învins-o la Washington! Ucraineanca, gest lăudabil la finalul meciului

Nicu Savin

Publicat 03/08/2023 la 00:09 GMT+3

Elina Svitolina s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Washington, după ce a trecut cu un dublu 6-2 de Daria Kasatkina. La final, cele două sportive nu au dat mâna, dar ucraineanca a salutat-o din cap pe adversara sa. Kasatkina este singura jucătoare din Rusia care e agreată de ucrainence, iar asta s-a văzut și în discursul Svitolinei de la sfârșitul partidei.

Elina Svitolina celebrates

Credit imagine: Getty Images

Elina Svitolina traversează o perioadă excelentă din punct de vedere sportiv. După ce a făcut semifinale la Wimbledon, ucraineanca și-a început excelent aventura pe hard-ul din SUA, calificându-se deja în sferturile de finală ale turneului de la Washington.
În primul tur, Svitolina a învins-o pe Victoria Azarenka, după un meci memorabil, iar în turul secund i-a ieșit în cale Daria Kasatkina. Partida a fost la discreția ucrainencei, care s-a impus cu 6-2, 6-2, după numai o oră și 37 de minute de joc.
Orice meci între o ucraineancă și o rusoaică este înconjurat de tensiune pe fondul războiului din estul Europei, dar de această dată nu a fost cazul. Kasatkina și-a câștigat respectul tuturor adversarelor din Ucraina în momentul în care și-a manifestat public opoziția față de război, iar asta s-a văzut la finalul meciului din capitala Statelor Unite.

Svitolina a alintat-o pe Kasatkina, după ce a eliminat-o de la Washington

Svitolina și Kasatkina nu au dat mâna, însă ucraineanca și-a privit adversara în apropierea fileului și chiar a salutat-o din cap. În nicio altă partidă contra unor jucătoare din Rusia sau Belarus Svitolina nu a făcut un asemenea gest, semn că Daria Kasatkina nu intră în categoria sportivelor de pe "lista neagră" a ucrainencelor.
Mai mult decât atât, Svitolina a avut un discurs neobișnuit la final, alintând-o pe rusoaică atunci când a analizat partida.
"Încerc doar să lupt de fiecare dată când joc cu Dasha (n.r. așa este cunoscută Kasatkina în cercurile apropiate din circuit). Este o adversară greu de înfruntat. Așa că de fiecare dată încerc doar să pun o minge în plus peste fileu, să dictez jocul. Sunt foarte fericită că am câștigat meciul de astăzi", a spus Svitolina la interviul acordat pe teren.
Elina Svitolina a ajuns la 15 victorii în ultimele 18 partide jucate în circuitul WTA, dintre care 5 au venit în fața unor jucătoare din top 20. Ucraineanca va juca pentru un loc în semifinalele de la Washington împotriva învingătoarei din meciul Jessica Pegula - Payton Stearns, care va avea loc joi seara.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo