Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alcaraz, "o umbră" a campionului de la Wimbledon. Statistica adevărului + singurul motiv de "bucurie"

Irina Aldea

Actualizat 13/11/2023 la 19:29 GMT+2

Alexander Zverev, al optulea jucător al lumii, a debutat cu victorie la Turneul Campionilor. Germanul a produs o revenire de senzație în fața celui mai tânăr lider din istorie, Carlos Alcaraz. Acesta din urmă a câștigat la mare luptă primul set, dar apoi i-a predat inițiativa adversarului său.

Zverev, revenire de senzație la Turneul Campionilor cu Alcaraz! Mingea de meci de la Torino

Alexander Zverev, dublu câștigător al titlului de la Turneul Campionilor (2018, 2021), a debutat cu victorie la ediția din acest an, în fața ocupantului locului 2 ATP, Carlos Alcaraz. Germanul s-a impus cu scorul de (3) 6-7, 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 34 de minute de joc. Aceasta a fost cea de-a șaptea întâlnire directă dintre Zverev și Alcaraz, germanul având 4-3 acum.
Betano - Torino - Turneul Campionilor
Toată emoția de la Turneul Campionilor de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Pentru Carlos Alcaraz, aceasta este o înfrângere grăitoare. De când a câștigat titlul la Wimbledon, ibericul a mai ajuns într-o singură finală, la Cincinnati, acolo unde a cedat în fața lui Novak Djokovic. Pentru spaniol, eșecul cu Zverev e al treilea consecutiv, serie cu adevărat îngrijorătoare, dacă ne gândim că din martie 2021 nu s-a mai întâmplat așa ceva. Cu Dimitrov, Safiullin și Zverev a pierdut Alcaraz în ultimele trei confruntări disputate în circuit.
CITEȘTE ȘI:

Turneul Campionilor 2023 | Alcaraz, "o umbră" a campionului de la Wimbledon

Zverev a avut de partea sa aproape toate statisticile din meci, chiar dacă partida a fost strânsă. Germanul conduce la ași, la procentajul pe primul serviciu, la puncte de break salvate și la lovituri câștigătoare. De partea cealaltă, ibericul a greșit mult mai mult. Alcaraz a comis nu mai puțin de 15 erori nerforțate, cu 10 mai mult decât germanul.
La prima sa participare, Carlos Alcaraz a debutat cu o înfrângere la Turneul Campionilor în fața lui Alexander Zverev. Dublul campion de Grand Slam nu a început bine acest turneu, dar are încă o șansă de a se califica în semifinale dacă va câștiga următoarele două meciuri împotriva lui Daniil Medvedev și Andrey Rublev.
Ibericul are și motive de "bucurie", dacă ne uităm la ce au făcut Nadal și Djokovic la prima lor participare la Turneul Campionilor, pe când aveau doar 20 de ani. Ambii super-campioni au cedat meciul de debut. În timp ce Rafa a reușit atunci să avansese în semifinale, sârbul a plecat fără nicio victorie, dar Nole deține acum recordul (la egalitate cu Federer) de cele mai multe titluri la Turneul Campionilor, în timp ce Nadal a rămas fără niciun titlu la turneul care-i reunește pe cei mai buni opt tenismeni din lume.
Turneul Campionilor, care se desfãșoarã în perioada 12 – 19 noiembrie, poate fi urmãrit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo