Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roland Garros, ziua 3 | S-au încheiat meciurile din turul 1. Toate rezultatele zilei de la Paris

Maria Olteanu

Actualizat 29/05/2024 la 00:53 GMT+3

Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, continuă astăzi cu cea de-a treia zi de concurs. Pe teren vor intra Sorana Cîrstea, nu mai devreme de ora 12:00, ora României, dar și liderul mondial de pe tabloul masculin, Novak Djokovic, nu mai devreme de ora 21:15, în sesiunea de seară.

daily recap 3

Credit imagine: Eurosport

UPDATE | Alexander Bublik, favoritul nr. 19 de la Paris, a încheiat seria meciurilor din primul tur de la Roland Garros, învingându-l în această seară pe Gregoire Barrere (locul 112 ATP), cu scorul de 6-4, 7-5, 6-3, după două ore și 16 minute de joc.

UPDATE | Thanasi Kokkinakis (locul 100 ATP) a câștigat un meci-maraton disputat, în această seară, cu Alexei Popyrin. Kokkinakis s-a impus în 5 seturi, scor 6-4, 6-7 (8), 3-6, 7-5, 3-6, după 4 ore și 29 de minute de joc. Australianul îl va înfrunta în turul 2 pe Giulio Zeppieri.
UPDATE | Paula Badosa este ultima sportivă calificată în turul 2 la această ediție de Roland Garros. Iberica s-a impus în această seară, în 3 seturi, în fața lui Katie Boulter, favorita nr. 26, cu scorul de 6-4, 5-7, 4-6, după două ore și 8 minute de joc.

UPDATE | Novak Djokovic a câștigat și setul 3 și s-a calificat în turul 2 la Roland Garros, învingându-l pe Pierre-Hugues Herbert cu scorul de 6-4, 7-6 (3), 6-4. Pentru liderul mondial urmează duelul cu Roberto Carballes Baena.
UPDATE | Tallon Griekspoor, cap de serie nr. 26 la Roland Garros, s-a calificat în turul 2, după ce a treuct în 4 seturi de Mackenzie McDonald, scor 3-6, 4-6, 6-1, 2-6, după două ore și 30 de minute de joc. Olandezul îl va înfrunta în turul 2 pe Luciano Darderi (locul 40 ATP).
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Roberto Carballes Baena - Constant Lestienne 6-3, 7-5, 4-6, 6-2
UPDATE | Novak Djokovic și-a adjudecat și setul 2 al meciului cu Pierre-Hugues Herbert, impunându-se în tiebreak, după un set extrem de echilibrat, în care francezul a arătat un tenis bun.
picture

Schimb excepțional! Djokovic, punct genial în tiebreakul setului al doilea al meciului cu Herbert

UPDATE | Victoria Azarenka, favorita nr. 19, a făcut pasul spre turul 2 la Roland Garros, după ce a învins-o pe Nadia Podoroska, scor 6-1, 6-0, după doar 62 de minute de joc. Sportiva din Belarus o va înfrunta în următoarea partidă pe Mirra Andreeva.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
Yue Yuan - Mayar Sherif 1-6, 3-6
Sara Errani - Anna Karolina Schmiedlova 6-3, 6-2
Yulia Putintseva - Sloane Stephens 6-1, 6-2
UPDATE | Djokovic a câștigat primul set al meciului cu Herbert, scor 6-4, după 38 de minute de joc.
picture

Novak Djokovic începe cu dreptul! Sârbul a câștigat primul set de la Roland Garros 2024

UPDATE | Holger Rune s-a calificat în turul 2 la Roland Garros . Danezul l-a învins pe Daniel Evans (locul 62 ATP), cu scorul de 6-4, 6-4, 6-4, după două ore și 37 de minute de joc.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Flavio Cobolli - Hamad Medjedovic 6-2, 6-3, 6-7 (2), 6-3
Rinky Hijikata - Luciano Darderi 3-6, 6-7 (6), 1-6
Giulio Zeppieri - Adrian Mannarino 4-6, 6-2, 6-1, 6-2
David Goffin - Giovanni Mpetshi Perricard 4-6, 6-4, 6-3, 6-7 (4), 6-3
UPDATE | A început meciul dintre Novak Djokovic și Pierre-Hugues Herbert, care e transmis în direct pe Eurosport 1 și în aplicația Max, noua noastră casă de streaming.
UPDATE | Madison Keys, favorita nr. 14 de la Roland Garros, s-a calificat în această seară în turul 2, după ce a învins-o în două seturi pe Renata Zarazua (locul 102 WTA), scor 6-3, 6-2, după o oră și 14 minute de joc.

Alte rezultate de pe tabloul feminin:
Ashlyn Krueger - Tamara Korpatsch 6-4, 4-6, 6-7 (9)
Mirra Andreeva - Emina Bektas 6-2, 6-3
Zeynep Sonmez - Emma Navarro 2-6, 0-6
Irene Burillo Escorihuela - Moyuka Uchijima 1-6, 1-6
UPDATE | Jan-Lennard Struff l-a învins în această seară pe Roman Andres Burruchaga, în minimum de seturi, scor 6-3, 6-2, 6-1, și s-a calificat în turul 2 la Roland Garros, unde va da peste învingătorul din partida Barrere - Bublik.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Jaume Munar - Roberto Bautista-Agut 6-1, 4-6, 6-4, 6-1
Mariano Navone - Pablo Carreno-Busta 5-7, 6-1, 6-3, 6-0
UPDATE | Taylor Fritz, favoritul nr. 12 de la Paris, s-a calificat în turul 2 după ce l-a învins în 4 seturi pe Federico Coria (locul 71 ATP), scor 2-6, 6-1, 6-2, 6-1, după două ore și 20 de minute de joc.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
Valentin Vacherot - Alejandro Davidovich Fokina 6-4, 2-6, 2-6, 6-7 (2)
Arthur Rinderknech - Adam Walton 6-2, 6-4, 7-5
UPDATE | Tomas Machac a trecut în primul tur de la Roland Garros, în 3 seturi, de Nuno Borges, pe care l-a învins cu 7-6 (3), 6-4, 6-3, după două ore și 32 de minute de joc.
UPDATE | Anna Blinkova (locul 55 WTA) a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, favorita nr. 28, în primul tur de la Roland Garros, după ce s-a impus în 3 seturi, scor 6-3, 3-6, 7-6 (5), după două ore și 27 de minute de joc. Pentru Blinkova urmează, în turul 2, duelul cu Elina Avanesyan.
România rămâne cu două sportive în turul 2 la Paris, Irina Begu, care o va înfrunta pe Linda Noskova, cap de serie nr. 27, și Ana Bogdan, care se va duela cu Anastasia Pavlyuchenkova, favorita nr. 20.
UPDATE | Elise Mertens a obținut în această seară calificarea în turul 2 la Roland Garros, după ce a învins-o pe Maria Lourdes Carle (locul 82 WTA), scor 6-3, 7-6 (8), după două ore și 26 de minute de joc.
UPDATE | Daria Kasatkina, favorita nr. 10 de la Paris, s-a calificat în turul 2 după ce a învins-o în două seturi pe Magdalena Frech, scor 7-5, 6-1, după o oră și 35 de minute de joc.
Rusoaica este pentru a noua oară în turul secund la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, cel mai bun rezultat al ei aici fiind o semifinală, disputată în 2022.

UPDATE | Alex De Minaur, cap de serie nr. 11, s-a impus în această după-amiază, în turul 1 de la Roland Garros, în fața lui Alex Michelsen, în minimum de seturi, scor 6-1, 6-0, 6-2, după o oră și 51 de minute de joc. Pentru australian urmează duelul cu învingătorul din partida Jaume Munar - Roberto Bautista-Agut.
UPDATE | Sorana Cîrstea a câștigat setul 2 al meciului cu Blinkova, în ciuda durerilor la picior, și a trimis partida în decisiv.
UPDATE | Aryna Sabalenka, favorita nr. 2 de la Roland Garros, s-a calificat fără emoții în turul 2, după ce a învins-o pe Erika Andreeva (locul 100 WTA), în doar 69 de minute de joc, cu scorul de 6-1, 6-2. Pentru belarusă urmează duelul cu o sportivă venită din calificări, învingătoarea din meciul Irene Burillo Escorihuela (locul 302 WTA) și Moyuka Uchijima (locul 83 WTA).
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
Petra Martic - Kristina Mladenovic 6-4, 6-4
Lin Zhu - Elina Avanesyan 2-6, 4-6
Arantxa Rus - Angelique Kerber 6-4, 6-3
Lucija Ciric Bagaric - Peyton Stearns 3-6, 7-6 (8), 6-7 (6)

UPDATE | Blinkova a câștigat primul set al partidei cu Sorana Cîrstea, în ciuda startului bun de joc al româncei.
UPDATE | Tomás Martín Etcheverry avansează în turul 2 la Roland Garros, după un succes în patru seturi în fața lui Arthur Cazaux. Francezul a câștigat primul set, 6-3, dar apoi a cedat următoarele trei manșe, scor 6-2, 6-1, 6-4.
UPDATE | După o amânare de 5 ore și 12 minute, începe meciul Soranei Cîrstea cu Anna Blinkova în primul tur la Roland Garros. Meciul este în direct pe Eurosport 2
UPDATE | Casper Ruud s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros, după ce a trecut în minimum de seturi, scor 6-3, 6-4, 6-3 de Felipe Meligeni Rodrigues Alves.
UPDATE | Ploaia se joacă cu nervii fanilor și jucătorilor la Paris. Sorana Cîrstea și Anna Blinkova au ieșit pe teren, dar după ce au efectuat încălzirea a început din nou să plouă, astfel că meciul lor din primul tur a fost amânat din nou. În mod normal, partida nu va începe mai devreme de ora 16:00.
UPDATE | Pe arena Philippe Chatrier a început partida dintre Felipe Meligeni Alves și Casper Ruud. Ploaia s-a oprit la Paris și stau să înceapă și meciurile de pe terenurile neacoperite. Toți ochii românilor sunt îndreptați către terenul 5, acolo unde Sorana Cîrstea se duelează cu Anna Blinkova.
UPDATE | Qinwen Zheng s-a calificat în turul secund la Paris, după ce a învins-o fără emoții pe favorita gazdelor, Alize Cornet, scor 6-2, 6-1. Meciul de azi a fost ultimul din cariera sportivei din Hexagon, care a anunțat că se retrage după Grand Slam-ul parizian.
Ajunsă la 34 de ani, Alize Cornet lasă în urmă o carieră impresionantă, în care a câștigat 6 titluri WTA, ultimul în 2018 (Gstaad), și a jucat alte 9 finale. La turneele de Grand Slam, franțuzoaica se poate mândri cu un sfert de finală la Australian Open 2022. La celelalte 3 turnee majore nu a trecut niciodată de optimi. La Paris a atins această fază în două rânduri, în 2015 și 2017.
UPDATE | Deși vremea se îmbunătățise puțin în jurul orei 13:00 și mulți fani sperau că partidele vor începe în curând, în acest moment plouă torențial la Paris și se pare că înfruntările de pe terenurile de la French Open (excepție meciurile de pe Chatrier și Lenglen, care au acoperiș retractabil) nu vor debuta prea curând.
UPDATE | Plouă în continuare la Paris, astfel că se poate juca numai pe cele două arene acoperite. Pe Philippe Chatrier a început partida dintre Qinwen Zheng și Alize Cornet, care ar putea fi ultimul din cariera franțuzoaicei. Pe Suzanne-Lenglen va începe în curând duelul dintre Arthur Cazaux și Tomas Martin Etcheverry. Meciurile de pe terenurile neacoperite nu vor începe mai devreme de ora 14:00. Sorana Cîrstea va juca în prima confruntare de pe terenul 5, contra Annei Blinkova.
UPDATE | S-a terminat primul meci al zilei la Roland Garros. Elena Rybakina nu a avut mari emoții în duelul cu Greet Minnen, pe care a învins-o cu 6-2, 6-3. A 4-a favorită a competiției va juca în runda a 2-a cu învingătoarea partidei Angelique Kerber - Arantxa Rus.
UPDATE | Ploaia a amânat începerea partidelor de pe arenele neacoperite de la Paris. Meciul Soranei Cîrstea cu Anna Blinkova e programat primul pe terenul 5, dar va începe cel mai devreme în jurul ore 13:30. Deocamdată se joacă doar pe arena Suzanne-Lengle, unde Elena Rybakina dă piept cu Greet Minnen. La ora 13:00 va începe și primul meci al zilei pe Philippe Chatrier, cel dintre Qinwen Zheng și Alize Cornet.
Știrea inițială
Cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, își va consuma astăzi ultimele partide din turul 1 al competiției.
Casa pariurilor
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor
Pe teren va intra și ultima jucătoare din România care trebuie să evolueze în această fază a competiției, Sorana Cîrstea, care are statutul de cap de serie la ediția din acest an și care va lupta pentru un loc în turul al doilea al competiției cu rusoaica Anna Blinkova. Partida româncei este prima programată pe cel de-al cincilea teren, și, dacă vremea va fi bună, va începe la ora 12:00, ora României.
Până acum, România are deja două jucătoare calificate în turul al doilea, după rezultatele de luni seara: Irina Begu și Ana Bogdan.
Pe tabloul feminin o vom vedea la treabă și pe cea de-a doua jucătoare a lumii, Aryna Sabalenka, care se va duela cu Erika Andreeva, dar și pe Elena Rybakina, care are meci cu Greetje Minnen.
La masculin, va debuta marți la Roland Garros liderul mondial, Novak Djokovic, contra lui Hembert, nu mai devreme de ora 21:15, în sesiunea de seară. O singură dată s-au mai confruntat cei doi în circuitul ATP, iar sârbul s-a impus în minimum de seturi.
Liderul mondial din ATP și-a început conferința de presă glumind cu jurnaliștii: "Anul acesta am așteptări scăzute și speranțe mari", a spus Nole râzând, după care a continuat pe un ton mai serios: "Știu de ce sunt capabil, mai ales la Grand Slam-uri, de obicei joc cel mai bun tenis la aceste turnee. Am făcut asta în cea mai mare parte a carierei mele, acesta este scopul. Anul trecut a fost excelent pe zgură, mai ales la Roland Garros, sper să am un turneu grozav. Mă concentrez pe fiecare zi în parte pentru a ajunge cât mai departe în turneu”, a spus Novak la începutul conferinței.
Djokovic a fost întrebat și despre faptul că nu are încă un titlu în palmares anul acesta: "Nu aș numi asta o prăpastie, dar poate că e un obstacol. Întotdeauna am așteptat cu nerăbdare următoarea provocare și să văd ce pot să fac pentru a fi mai bun decât săptămâna anterioară. Așa am gândit mereu. Nu mă voi opri până când mă retrag, doar așa știu să mă comport ca jucător de tenis și să concurez la cel mai înalt nivel, îmi cunosc calitățile, știu de ce sunt capabil și dacă mă simt bine fizic și mental, atunci mai am nevoie doar de puțin noroc. Tot ce aduc turneele de Grand Slam, am simțit de 24 de ori în cariera mea, știu exact ce trebuie să fac când joc în turneele majore", a mai spus Nole.
Ulterior, liderul ATP a vorbit și despre așteptările pe care le are de la acest turneu: "Este greu să spun. Îmi este puțin rușine să spun care sunt așteptările mele. Totul, cu excepția titlului, nu este satisfăcător pentru mine, așa a fost întotdeauna. Știu asta. Va suna arogant, dar eu am o carieră care vorbește de la sine. Acesta este motivul principal pentru care vreau să continui să câștig titluri, de aceea dorințele și obiectivele mele sunt mereu aceleași. Nu mă gândesc prea mult la turneu, dar vreau să iau meci cu meci, am nevoie de asta pentru a avea șansa să ajung în finală", a mai precizat Djokovic.

Programul zilei a treia de la Roland Garros

Philippe Chatrier (ora 13:00)
  • Qinwen Zheng - Alize Cornet
  • Felipe Meligeni Rodrigues Alves - Casper Ruud
  • Erika Andreeva - Aryna Sabalenka
  • Novak Djokovic - Pierre-Hugues Herbert (nu mai devreme de ora 21:15)
Suzanne-Lenglen (ora 12:00)
  • Greetje Minnen - Elena Rybakina
  • Tomás Martín Etcheverry - Arthur Cazaux
  • Magdalena Fręch - Daria Kasatkina
  • Daniel Evans - Holger Rune
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo