Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafael Nadal, anunț surprinzător înainte de meciul cu Zverev de la Roland Garros! "Nu vreau să închid ușa"

Bianca Dumitru

Actualizat 25/05/2024 la 19:35 GMT+3

Rafael Nadal se pregătește pentru primul meci de la Roland Garros 2024, în care îl va înfrunta pe Alexander Zverev. Înaintea partidei, ibericul a vorbit despre viitorul său, anunțând că speră ca această ediție a turneului de Grand Slam de la Paris să nu fie ultima pentru el. Legendarul tenismen a dezvăluit că se simte mai bine și că își dorește să facă o figură cât mai frumoasă.

Nadal lässt sich nicht in die Karten schauen

Credit imagine: SID

Rafael Nadal va debuta, la începutul săptămânii viitoare, în primul tur al turneului de la Roland Garros, unde va da peste Alexander Zverev, cap de serie nr. 4 la Paris.
casa pariurilor, roland garros
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Înaintea super-duelului din manșa inaugurală a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, ibericul a vorbit despre viitorul său, făcând un anunț incredibil pentru fanii săi. Câștigător a 14 trofee la Roland Garros, Nadal a spus că aceasta ar putea să nu fie ultima lui participare la competiția de pe zgura pariziană.
Rafa a dezvăluit și că starea lui fizică s-a îmbunătățit în ultimele zile, considerând că este pregătit să facă o figură cât mai frumoasă, în următoarele săptămâni, la Paris.
"Este ăsta ultimul meu Roland Garros? Probabil că da, dar nu vreau să spun 100%. Nu vreau să închid ușa. Acest loc este magic pentru mine. S-ar putea să spun 'da' peste câteva luni, dar acum mă simt mai bine decât în urmă cu o lună și jumătate.
Mă bucur de tenis și mă simt competitiv la antrenamente. Pot juca împotriva oricui și nu mă simt mai rău decât alții. Asta îmi dă speranță. Am progresat încă de la Roma, mai ales în ceea ce privește mișcarea. Pot alerga fără restricții acum.
Nu sunt neliniştit, sunt concentrat să încerc să joc. Poate voi repeta dezastrul de la Roma, dar în mintea mea îmi voi da șansa de a fi competitiv aici. Răspunsul îl vom afla luni", a declarat Rafael Nadal.
Citește și:

NADAL POATE TRANSFORMA GHINIONUL ÎN NOROC LA ROLAND GARROS 2024

Chiar dacă va pleca având șansa a doua luni sau marți, când va intra pe Philippe Chatrier pentru duelul din prima manșă a turneului, Nadal a arătat în această săptămână mult mai bine decât la Roma, unde a fost eliminat rapid de Hubert Hurkacz.
"Matadorul" i-a întâlnit în ultimele zile, în câte un set de antrenament, pe Korda, Wawrinka și Medvedev și s-a impus de fiecare dată. Evident, a fost vorba de un singur set și intensitatea nu a fost cea mai ridicată, dar e limpede că Rafa poate fi un adversar redutabil pentru Zverev la începutul săptămânii viitoare.
De menționat că acest ghinion uriaș al lui Nadal (el știa că va da peste jucători puternici, nefiind cap de serie, dar spera să îi evite pe Djokovic, Sinner, Alcaraz, Zverev sau Tsitsipas în primele tururi, pentru a-și construi forma și a căpăta încredere) se poate transforma într-o adevărată binecuvântare, dacă trece de Sascha.
Îi va prelua acestuia traseul și are șansa de a nu fi pe aceeași jumătate de tablou cu Sinner, Alcaraz și Tsitsipas. Djokovic îi poate fi adversar în semifinale, iar mulți specialiști sunt de părere că, dacă Rafa va trece de prima săptămână, va fi greu de oprit.
Ora de start a meciului dintre Rafael Nadal și Alexander Zverev va fi anunțată zilele viitoare de organizatori.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo