Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-a scris istorie la Roland Garros! E doar a cincea oară când se întâmplă așa ceva în Era Open

Irina Aldea

Actualizat 31/05/2024 la 15:24 GMT+3

Ediția din 2024 a Roland Garros-ului a intrat în istorie! E pentru prima dată în istorie când se întâmplă ca la al doilea turneu de Grand Slam să se califice în turul al treilea toți capii de serie din Top 15 ATP.

Carlos Alcaraz & Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Roland Garros 2024 a debutat cu multe semne de întrebare și incertitudine. Prognoza meteo a fost principalul inamic al organizatorilor, iar comportamentul regretabil al unor spectatori a fost picătura care a umplut paharul. Directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a organizat ieri o conferință de presă în care a anunțat o listă cu decizii pentru combaterea huliganilor, dar și pentru a face loc pentru toate meciurile în prima săptămână de concurs.
Banner Betano 2024 Roland Garros
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Pe plan sportiv, tenismenii nu au fost atât de afectați de ploaie sau deranjați de spectatorii care au întrecut limita, cel puțin favoriții. Iar acest aspect se traduce printr-o premieră uimitoare. În Era Open s-a mai întâmplat așa ceva de doar patru ori înainte de Roland Garros 2024, pentru prima dată la turneul de Grand Slam din capitala Franței.
CITEȘTE ȘI:

S-a scris istorie la Roland Garros! Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva la Paris

Primii 15 capi de serie de pe tabloul principal masculin au ajuns în turul al treilea al unui Grand Slam, aceasta fiind doar a cincea oară când se întâmplă așa ceva în Era Open și prima dată când se întâmplă la Roland Garros. Acestea au fost edițiile anterioare la care s-a mai întâmplat așa ceva:
  • Wimbledon 1968
  • Australian Open 1970
  • US Open 2009
  • Australian Open 2011
  • Roland Garros 2024
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo