Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Unchiul lui Rafa nu știe dacă Nadal se va mai întoarce la Roland Garros! "Nu mai vorbim despre tenis"

Bianca Dumitru

Publicat 29/05/2024 la 17:58 GMT+3

Rafael Nadal a fost eliminat luni seară, în primul tur de la Roland Garros, de Alexander Zverev, într-un meci despre care mulți au crezut că va fi ultimul al ibericului pe zgura pariziană. Toni Nadal a vorbit despre cum a trăit acea partidă și a spus că nu știe dacă nepotul lui se va mai întoarce la turneul său preferat de Grand Slam.

Toni Nadal & Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Rafael Nadal a jucat luni seară primul și ultimul său meci la această ediție a Roland Garros, despre care mulți au crezut că va fi ultima. Ibericul a fost învins la începutul acestei săptămâni de Alexander Zverev, scor 6-3, 7-6 (5), 6-3, după 3 ore și 6 minute de joc.
betano RG
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Unchiul legendarului campion al turneului de pe zgura pariziană a urmărit îndeaproape duelul și a dat de înțeles că se aștepta ca Rafa să nu ajungă prea departe în competiție după ce a văzut tragerea la sorți.
Toni Nadal a dezvăluit că nu mai vorbește cu nepotul său despre tenis, astfel că nu poate să spună cu exactitate dacă acesta va mai reveni sau nu vreodată la turneul său preferat de Grand Slam.
"Când am fost întrebat dacă poate ajunge departe aici, am spus că, dacă are puțin noroc la tragerea la sorți și obține două-trei victorii, va deveni unul dintre favoriții turneului.
Pentru mine, cele mai emoționante momente au fost finalele lui și câteva dintre semifinale, ca atunci când l-a învins pe Djokovic în semifinala din 2013, acel meci de cinci seturi, cu un 9–7 în cel de-al cincilea...
E adevărat că am fost foarte trist luni și plec trist pentru că atunci când a ajuns la ultimul punct mi-am spus: 'S-a terminat'... Dar, în cele din urmă, știam că trebuie să se ajungă la asta. Dacă chiar s-a terminat? Nu știu. Nu mai vorbesc despre tenis cu nepotul meu", a declarat Toni Nadal, citat de WeLoveTennis.
Citește și:

NADAL VREA SĂ MAI JOACE LA ROLAND GARROS

După doi ani în care nu a jucat aproape deloc, mulți se așteptau ca Rafa Nadal să își ia adio de la circuit în acest an, mai ales că problemele medicale au continuat, spaniolul ratând Australian Open și revenind în competiții abia după Monte Carlo.
Organizatorii de la Roland Garros se așteptau ca cel mai mare jucător din istoria turneului să fie la ultima reprezentație pe zgura de la Paris și s-au pregătit în consecință, o ceremonie grandioasă fiind proiectată pentru momentul când Rafa avea să părăsească turneul. Doar că ibericul a anulat totul în ultimul moment, transmițându-le diriguitorilor turneului că e foarte posibil să revină.
Aceste lucruri se știau, Mauresmo anunțând că nu va exista nicio gală de adio pentru Rafa, la cererea spaniolului. Ce nu se știa, însă, e că Nadal își dăduse anterior acordul pentru o ceremonie, anunțând-o pe fosta mare jucătoare franceză că Roland Garros 2024 va fi ultima sa descindere la Paris pentru a juca în al doilea Grand Slam al anului.
În cele din urmă, extrem de mulțumit de nivelul arătat la antrenamente, Nadal s-a răzgândit, fiind motivat să mai continue un an în circuit. Nici nu ar avea de ce să nu o facă, având în vedere că săptămâna trecută și-a câștigat toate partidele de antrenament, deși printre adversari s-au aflat doi jucători de top 10 ATP (Rune și Medvedev).
Mai mult, în disputa cu Zverev, au existat multe momente care ne-au aminitit de "vintage Rafa" și, probabil, dacă ar fi avut șansă la tragerea la sorți, ar fi reușit să ajungă în fazele finale ale competiție. Unii specialiștii chiar consideră că ar fi putut să îl învingă pe Sascha, dacă vremea nu ar fi fost împotriva lui. S-a jucat la sub 15 grade, cu acoperișul tras, astfel că mingea nu a sărit deloc. Ca atare, top-spinul de forehand al "Matadorului", principala sa armă, care îi aduce uneori la disperare pe adversari, a fost anulată.
Așadar, după ce nu a acceptat ceremonii nici la Roma sau Madrid, Nadal aproape sigur va continua să joace încă un sezon, bineînțeles, dacă nu va exista o nouă accidentare.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo