Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ostapenko, savuroasă după revenirea epocală de la Birmingham: "Vreau să joc până nu mai pot merge"

Nicu Savin

Publicat 23/06/2023 la 21:35 GMT+3

Jelena Ostapenko s-a calificat în semifinalele de la Birmingham, după ce a revenit miraculos în fața Magdalenei Frech. Condusă cu set și 4-0 și afectată de probleme medicale, letona a reușit să se adune și a obșinut o victorie la care nici cei mai înfocați fani ai săi nu mai sperau. La final, Ostapenko a recunoscut că a vrut să abandoneze, dar spiritul de luptătoare a împins-o să continue.

Jelena Ostapenko

Credit imagine: Eurosport

Jelena Ostapenko face ce face și de fiecare dată când apare pe teren atrage atenția într-un fel sau altul. De multe ori, letona iese în evidență prin lovituri remarcabile sau ieșiri necontrolate la adresa oficialilor sau adversarelor, dar azi a rușit o performanță rară.
În sferturile de finală de la Birmingham, Ostapenko a jucat împotriva Magdalenei Frech, poloneza care a învins-o pe Sorana Cîrstea în turul doi. Letona pornea ca mare favorită, dar jocul său a suferit enorm în prima parte a meciului și s-a văzut condusă cu set și 4-0. În plus, a acuzat și probleme medicale, dar după ce a primit îngrijiri (la -3 în setul doi) parcă a renăscut și a jucat din ce în ce mai bine.

Jelena Ostapenko a vrut să se retragă din meciul cu Frech, dar apoi a reușit o revenire de poveste

După ce a reușit să echilibreze disputa, Ostapenko a fost de neoprit și s-a impus în final cu 4-6, 7-5, 6-2, la capătul a peste două ore de joc. La interviul acordat pe teren, letona a recunoscut că a intenționat să se retragă la un moment dat, însă spiritul de luptătoare care o caracterizează a determinat-o să rămână pe teren, iar rezultatul a fost cât se poate de satisfăcător.
"Aseară am terminat destul de târziu (n.r. meciul cu Venus Williams) și nu prea am avut timp de recuperare. M-am gândit la un moment dat că poate nu ar trebui să continui. Dar există un luptător în interiorul meu. Vreau să joc până când nu mai pot merge sau ceva de genul ăsta.", a spus letona.
Pentru un loc în marea finală, Jelena Ostapenko o va întâlni pe Anastasia Potapova. Pe cealaltă parte de tablou, chinezoaica Lin Zhu și Barbora Krejcikova își vor disputa un loc în ultimul act.
Jelena Ostapenko are 5 titluri în carieră, dar unul singur a fost obținut pe iarbă, la Eastbourne 2021.Letona și-a depășit deja cea mai bună performanță la Birmingham, unde a făcut doar sferturi de finală până acum, în 2016 și 2019.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo