Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sorana Cîrstea e în optimile de finală la Birmingham! A câștigat duelul 100% românesc cu Ana Bogdan

Irina Aldea

Actualizat 20/06/2023 la 18:15 GMT+3

Sorana Cîrstea s-a calificat în faza optimilor de finală la turneul de la Birmingham, după ce a trecut în primul tur de Ana Bogdan, în trei seturi.

Sorana Cîrstea, Birmingham 2023

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 8 la turneul de 250 de puncte WTA de la Birmingham, s-a calificat în optimile de finală ale competiției, după ce a trecut de Ana Bogdan, ocupantă a locului 61 WTA, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore și 8 minute de joc.
Așa cum era de așteptat, Sorana Cîrstea a dominat aproape la toate capitolele, însă sportiva din Târgoviște nu a avut o misiune facilă. Ana Bogdan a luptat remarcabil și a reușit să câștige fără mari emoții setul secund, înainte de a ceda în decisiv în fața jucătoarei mai experimentate.
CITEȘTE ȘI:

Sorana Cîrstea a învins-o pe Ana Bogdan și e în optimi la Birmingham

În continuare, Sorana Cîrstea se va duela la Birmingham cu învingătoarea meciului dintre Magdalena Frech (72 WTA) și Barbora Strycova (690 WTA), revenită de curând în circuit. Sorana Cîrstea nu a trecut niciodată de turul al treilea la Wimbledon, însă sportiva noastră a avut câteva perioade de joc foarte bune în ultimii ani.
Rothesay Classic Birmingham are loc în perioada 19-25 iunie pe iarbă și face parte din categoria WTA 250. Oferă premii totale în valoare de 259.303 de dolari, iar campioana en-titre este Beatriz Haddad Maia. Cap de serie numărul 1 la ediția din acest an e Barbora Krejcikova, iar favorita numărul 2 e Jelena Ostapenko.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo