Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alcaraz, mesaj savuros după victoria epică de la Cincinnati! Ce a făcut în pauza cauzată de ploaie

Nicu Savin

Actualizat 18/08/2023 la 08:39 GMT+3

Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală de la Cincinnati, după ce a trecut în 3 seturi de Tommy Paul, scor 7-6 (6), 6-7 (0), 6-3, la capătul a 3 ore și 13 minute de joc. Partida a fost întreruptă de ploaie aproximativ două ore, iar ibericul a dezvăluit că s-a distrat de minune în pauză, făcând glume cu echipa sa și uitându-se la videoclipuri cu Rocky.

Carlos Alcaraz, în sferturi la Cincinnati, după un meci de peste 3 ore cu Tommy Paul

Carlos Alcaraz a avut parte de o seară maraton la Cincinnati. Liderul mondial l-a întâlnit în sferturile de finală pe Tommy Paul, omul care îl învinsese săptămâna trecută la Toronto. Ibericul a câștigat primul set la tie-break, dar l-a pierdut pe al doilea în același mod, după ce a ratat și 3 mingi de meci la scorul de 6-5 pentru el.
Betano Toronto & Cincinnati
Toată emoția de la turneele ATP de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Alcaraz a trecut peste acel moment delicat și a preluat conducerea încă din startul setului 3, dar partida a fost ulterior întreruptă de ploaie. La reluare, Carlitos și-a menținut avantajul break-ului și s-a impus cu scorul final de 7-6(6), 6-7(0), 6-3.

Carlos Alcaraz s-a distrat de minune în pauza cauzată de ploaie la Cincinnati

Timpul efectiv de joc a fost de 3 ore și 13 minute, dar de la primul până la ultimul punct au trecute mai bine de 5 ore. La finalul partidei, Alcaraz a scris un mesaj savuros pe camera TV: "Gata cu ploaia!".
La conferința de presă de după meci, ibericul a fost întrebat ce a făcut în pauza cauzată de ploaie, iar acesta a dezvăluit că nu a fost deloc tensionat, distrându-se alături de membrii echipei sale.
"Am stat cu echipa mea, făceam glume. Juan Carlos (n.r. Ferrero, antrenorul său) îmi spunea că trebuie să încep bine, agresiv și să fiu foarte concentrat pe încălzire. M-a ajutat și faptul că am început să mă uit la videoclipuri Rocky (n.r. râde).", a spus Alcaraz, citat de puntodebreak.com.
Pentru un loc în seminfialele de la Cincinnati, Carlos Alcaraz se va duela cu australianul Max Purcell, care l-a învins clar pe Stan Wawrinka, scor 6-4, 6-2. Ibericul este la a 3-a participare pe tabloul principal al competiției din Ohio, iar cea mai bună performanță a atins-o anul trecut, când s-a oprit în sferturile de finală, fiind învins de Cameron Norrie, în 3 seturi.
Tabloul sferturilor de finală de la Cincinnati
  • Carlos Alcaraz - Max Purcell
  • Hubert Hurkacz - Alexey Popyrin
  • Adrian Mannarino - Alexander Zverev
  • Novak Djokovic - Taylor Fritz
Turneul ATP Masters de la Cincinnati se vede în această săptămână pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo