Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anett Kontaveit se retrage după Wimbledon! Anunț șoc al fostei jucătoare de pe locul 2 WTA

Dani Morar

Actualizat 20/06/2023 la 13:16 GMT+3

Anett Kontaveit se retrage la doar 27 de ani, imediat după Wimbledon. Jucătoarea din Estonia a făcut anunțul șoc pe rețelele de socializare, ca urmare a unor investigații amănunțite la spate.

Anett Kontaveit & Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Anett Kontaveit se retrage la doar 27 de ani, ca urmare a unor probleme la spate. Sportiva din Estonia a dezvăluit că Wimbledon va fi ultimul turneu la care va participa și dorește să se bucure la maxim de acest lucru.
Fost număr 2 WTA, Kontaveit are doar 6 victorii anul acesta, dintre care 3 la Billie Jean Cup. Ultimul meci l-a disputat pe 29 mai, însă a fost eliminată în primul tur la Roland Garros de către americanca Bernarda Pera.
"Astăzi vă anunț că îmi închei cariera competițională de sportiv. După mai multe vizite la doctor și consultări cu echipa mea medicală, am fost informată că am o degenerare a discurilor lombare la spate. Acest lucru nu îmi permite să mă antrenez în mod intens sau să continui să concurez la nivel competițional. Prin urmare, este imposibil să continui la cel mai înalt nivel într-un domeniu atât de competitiv.
Tenisul mi-a oferit și m-a învățat multe, iar eu sunt foarte recunoscător pentru asta. A fost important pentru mine să aduc steagul estonian pe terenurile de tenis și să pot juca în fața suporterilor și fanilor mei din întreaga lume. Sunt pregătită pentru noi provocări după ultimul meu efort ca jucătoare profesionistă de tenis - să mă bucur de joc și să concurez cât de mult pot la Wimbledon. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru constant. Anett", a fost anunțul postat de jucătoare pe rețelele de socializare.
Citește și:

Anett Kontaveit a învins-o pe Simona Halep la Transylvania Open 2021

Kontaveit este campioană în 2021 la Transylvania Open 2021, după ce reușea să o învingă pe principala favorită, Simona Halep. A fost 6-2, 6-3 pentru estoniancă, cea care a fost felicitată la finalul partidei de către româncă.
"Felicitări, Anett, pentru un turneu incredibil! Mă bucur că te-ai calificat la Turneul Campioanelor după de ai muncit din greu în ultimele săptămâni și îți urez succes acolo!
Mulțumesc organizatorilor de la Transylvania Open pentru acest eveniment minunat, pentru munca depusă în spatele cortinei și pentru că toată lumea s-a simțit ca acasă la Cluj. Mulțumiri speciale directorului turneului, Patrick Ciorcilă, care a făcut o treabă excelentă. În final, dar nu în ultimul rând, mulțumesc echipei mele, plec de la Cluj cu un zâmbet uriaș pe față, dar și cu un trofeu", scria Simona Halep la acea vreme.
Cel mai bun rezultat al lui Kontaveit la un Grand Slam a fost un sfert de finală la Australian Open, în 2020. S-a calificat de 3 ori în turul 4, la Roland Garros și Wimbledon, iar la Wimbledon nu a depășit turul 3.
Anett Kontaveit a ajuns în finala Turneului Campioanelor din 2020, dar pierdea în fața lui Garbine Muguruza, scor 3-6, 5-7. La US Open 2022 pornea ca favorită numărul 2 și trecea în primul tur de Jaqueline Cristian, însă ceda în runda următoare în fața Serenei Williams, după o luptă de 2 ore și jumătate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo