Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Wimbledon 2023 | O fostă câștigătoare de Grand Slam pariază împotriva lui Djokovic! "Nu e invincibil"

Dani Morar

Actualizat 04/07/2023 la 10:52 GMT+3

Novak Djokovic a debutat cu dreptul la Wimbledon, impunându-se în minimum de seturi în fața lui Pedro Cachin. În ciuda victoriei din primul tur, o fostă câștigătoare de Grand Slam crede că sârbul poate fi învins pe iarba londoneză, unde nu a mai pierrdut din 2017.

Novak Djokovic, victorie de control în primul tur la Wimbledon, cu Pedro Cachin!

Novak Djokvic s-a calificat în turul 2 de la Wimbledon, după victoria în 3 seturi în fața argentinianului Pedro Cachin. A fost 6-3, 6-3, 7-6 pentru sârb, chiar dacă partida a fost întreruptă o bună bucată de vreme din cauza ploii.
Betano - Wimbledon 2023
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Francesca Schiavone, cea care s-a impus la Roland Garros, în 2010, este de părere că Nole poate fi bătut anul acesta pe iarba londoneză, chiar dacă nu a mai fost învins aici de 6 ani. Italianca are și un favorit pe tabloul masculin, iar la feminin crede că Aryna Sabalenka este jucătoarea cu cele mai mari șanse la ridicarea trofeului.
"Novak Djokovic e regele. E marele favorit al turneului, dar nu e invincibil, din contră. E un moment în care poate fi eliminat. Cred că va fi un turneu echilibrat, chiar dacă nu mă aștept la mari surprize pe tabloul masculin.
Favorita la feminin? Aș spune Aryna Sabalenka. Cred că bielorusa are jocul necesar pentru a crea probleme adversarelor. Este o jucătoare rapidă și știm cu toții asta. De pe tabloul masculin îmi place Jannik Sinner foarte mult. Cred că poate face o figură frumoasă anul acesta", a declarat Schiavone, citată de tennisworldusa.
picture

Novak Djokovic, savuros la Wimbledon! Cum a încercat Nole să contribuie la uscarea terenului central

Novak Djokovic a debutat la Wimbledon și are statistici uluitoare

Novak Djokovic a câștigat odată cu debutul la Wimbledon cel de-al 66-lea meci consecutiv de deschidere la un turneu de Grand Slam, depășindu-l pe Roger Federer, cu care era la egalitate. Djokovic nu a mai pierdut niciun meci de deschidere la un turneu de mare Slam de la Australian Open, din 2006, de mai bine de 17 ani.
După succesul de luni seara, Novak Djokovic a reușit cea de-a 349-a victorie la un turneu de Grand Slam.
  • Australian Open - 89
  • Roland Garros - 92
  • Wimbledon - 87
  • US Open - 81
Novak Djokovic a câștigat ultimele 29 de meciuri pe tabloul principal de la Wimbledon. Aceasta este a patra cea mai lungă serie de victorii obținute la simplu masculin, pe iarba londoneză.
Doar Roger Federer la Australian (21) și US Open (19) și Novak Djokovic la RG (19) au apărut la mai multe turnee majore de simplu fără să piardă în turul inaugural decât Djokovic la Wimbledon (18) în era Open.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo