Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, șanse minime să joace la Wimbledon?! "Voi fi foarte surprins dacă face asta!"

Irina Aldea

Publicat 25/06/2024 la 14:05 GMT+3

Novak Djokovic a declarat la Londra că "recuperarea merge în direcția cea bună" înainte de Wimbledon, dar un fost număr 1 britanic nu crede că septuplul câștigător de la All England Club va evolua pe iarbă în acest an.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

După ce informațiile inițiale au sugerat că Djokovic se va retrage de la Wimbledon și va fi în dubii pentru Jocurile Olimpice de la Paris, sârbul a surprins pe toată lumea venind la All England Club pentru a se pregăti pe iarba pe care a triumfat de șapte ori în carieră. La Roland Garros, Nole a suferit o ruptură de menisc, dar pare că și-a revenit și este hotărât să încerce totul pentru a juca la ediția din acest an.
Djokovic însuși a emis mai multe actualizări pozitive de când a suferit o intervenție chirurgicală pentru a repara problema de la genunchiul drept și chiar a călătorit la Wimbledon pentru a-și testa genunchiul înainte de turneu, care începe pe 1 iulie. Cu toate acestea, fostul număr 4 mondial Greg Rusedski încă mai crede că Djokovic este puțin probabil să apară pe tabloul principal al turneului major pe iarbă: "Voi fi foarte surprins dacă Novak va juca la Wimbledon. Mă bucur să îl văd pe teren exersând, dar cred că este mai mult pentru a vedea unde se află și pentru a se pregăti bine până când va fi 100%", a scris el pe X.
CITEȘTE ȘI:

Djokovic, șanse minime să joace la Wimbledon?! Verdictul unui fost număr 1 britanic

Djokovic a precizat că deocamdată nu se antrenează la capacitate maximă, dar în ultimele zile au existat mai multe semne încurajatoare: "Recuperarea merge în direcția bună în fiecare zi, cu câteva procente în direcția pozitivă. Asta îmi dă speranță și mă încurajează să continui", a declarat pentru BBC actualul număr 2 mondial. "Iau lucrurile treptat. Nu mă forțez încă 100%, dar sper că asta va veni în următoarele zile".
Starea sa optimistă, totuși, a venit cu un avertisment, deoarece el a precizat că va intra pe tabloul principal doar dacă este suficient de apt pentru a încerca să ducă la bun sfârșit misiunea, adică să se bată la trofeu: "Nu am venit aici să joc câteva runde. Dacă știu că pot juca aproape de nivelul meu maxim, atunci voi juca. Dacă nu, atunci voi da șansa altcuiva să joace".
Dacă va ajunge să joace la All England Club, atunci Djokovic își va începe campania fără să fi lovit o minge la nivel ridicat din 3 iunie, când s-a accidentat în timpul meciului din turul patru de la Roland Garros, cu Cerundolo. El a jucat câteva tie-break-uri în timpul antrenamentului împotriva argentinianului Federico Coria la Aorangi Park luni și va continua fără îndoială să evolueze în câteva meciuri competitive în timpul antrenamentelor din zilele următoare.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și pe Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo