Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gazzetta dello Sport știe când e "Ziua Z" pentru Djokovic! Când decide dacă joacă sau nu la Wimbledon

Irina Aldea

Publicat 22/06/2024 la 10:47 GMT+3

Novak Djokovic a început deja să se antreneze, în ciuda faptului că a fost operat de curând la genunchi, după o ruptură de menisc. Italienii de la Gazzetta dello Sport au aflat când ar urma sârbul să decidă dacă joacă sau nu la Wimbledon, al treilea turneu major al anului.

Novak Djokovic, Wimbledon

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic se recuperează după o accidentare la genunchi suferită în optimi la Roland Garros, iar prestația sa la Wimbledon este încă sub semnul întrebării. Sârbul a avut parte de un ghinion teribil la Roland Garros. În optimile de finală, Nole l-a învins dramatic pe Francisco Cerundolo, chiar dacă era accidentat, dar prețul plătit a fost mult prea mare. Investigațiile ulterioare au scos la iveală că sârbul a suferit o ruptură de menisc, astfel că a fost obligat să se retragă din turneu și să se opereze.
Specialiștii în medicină și mulți sportivi care au suferit accidentări asemănătoare erau sceptici cu privire la șansele sârbului de a juca la Wimbledon, însă imaginile postate de curând de Djokovic pe rețelele de socializare au surprins pe toată lumea. La 15 zile de când a suferit intervenția chirurgicală la genunchi, Djokovic face exerciții fizice la o intensitate aproape normală și chiar a început să se antreneze pe terenul de tenis. Zvonurile că este aproape recuperat s-au adeverit în urmă cu două zile, când sârbul a postat pe contul personal de Instagram un filmuleț cu el la antrenamente.
CITEȘTE ȘI:

Gazzetta dello Sport știe când e "Ziua Z" pentru Djokovic. Anunțul italienilor despre Wimbledon

Al treilea turneu de Grand Slam al anului începe pe 1 iulie la Londra, timpul este scurt, iar Nole face tot ce-i stă în putință pentru a performa la turneul pe care l-a câștigat de șapte ori. Dacă este să dăm crezare publicației italiene "Gazetta dello Sport", Novak va lua luni decizia finală privind prestația sa la Wimbledon!
Dacă va considera că este pregătit să joace la Wimbledon, Djokovic va pleca luni spre Anglia. Chiar dacă nu forțează cu nimic, faptul că a început antrenamentele pe teren îi face pe fanii sârbului să viseze cu ochii deschiși că-l vor vedea pe acesta la All England Club, poate chiar cu șanse la câștigarea celui de-al 8-lea titlu pe iarba londoneză. Anul trecut, Nole a ajus până în marea finală, unde a cedat în fața lui Carlos Alcaraz. În 2024, Djokovic ar fi cap de serie numărul 2 și nu s-ar întâlni cu Sinner până în ultimul act.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și pe Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo